Viata la costum

      2 Comments on Viata la costum
N-am fost niciodată adeptul costumului sau a portului formal, însă mereu m-am gândit cum mi-ar sta cu un astfel de look sau cum mi-ar sta la un job care să-mi ceară un astfel de port. Acum aflu.

Merg zi de zi la muncă cel puţin la cămaşă dar uneori merg neapărat la costum şi cravată, dar nu mă simt prea în largul meu. Mai degrabă o duci bine în salopetă, chiar şi în Constanţa, la costum eşti prea extraterestru parcă. Ai zice că un domnişor bine ca mine ar atrage toate privirile, nu e aşa. Nu m-a abordat nici o tipă să mă întrebe cât e ceasul sau ceva de genul. Probabil asta şi e problema, sunt domnişor.

Unii ar zice “costumul îl face pe om” însă poate trebuie să zicem “costumul îl face pe bărbat”, căci dacă n-ai 40 de ani, parcă nu prea are sens să porţi costum, cel puţin din diverse păreri pe care le resimt. Se ştie că în ţara asta cam eşti discriminat pe toate părţile, mai ales pe partea vârstei. Eu pot să fiu şi sobru şi cu capul pe umeri dar tot copil sunt în ochii multora, doar pentru că sunt tănăr şi încă am păr. Eu pot să conving lumea că nu e aşa, cum am făcut-o de multe ori, însă e stresant şi mă face amar.

Din păcate şi fetele de vârsta mea au mentalitate de babă sau de tovarăşă şi parcă nu se simt ele atrase de un asemenea om “necopt”. Da, mă simt necopt căci să spunem că sunt. Ce înseamnă copt. Păi…o muncă, un costum, nişte bani, un permis de conducere, o maşină şi un apartament. Poate să zică oricine că nu asta contează în viaţă, eu tot ceea ce văd cred. Deci vedeţi voi, eu am acum muncă şi am şi costum, bani nu prea mulţi dar se fac şi ei. Băi, e poziţie bună, dominantă pe o scară socială. Dar cu ce este egală în faţa multora? Cu zero barat. Sau hai, cu un 3 pe o scară de la 1 la 15. Am multe de spus pe tema asta şi nu ştiu cum s-o rezum, căci nu prea vreau.

Suntem forţaţi să gândim repede, să muncim repede, să mâncăm repede ba chiar şi să iubim repede. Toate pentru că ni se cer prea multe într-un timp prea scurt. Drept urmare, devii agitat, stresat şi mai ales CINIC. La fel ca în ultimul episod din South Park, oamenii sunt cinici şi văd doar rahat în jur. Astfel nu mai eşti mulţumit de nimic. Dacă eu îi dau un diamant unui om sărac…o să mi-l dea înapoi, zicându-mi că nu ştie el ce să facă virgula măsii cu aşa ceva şi că mai bine i-aş da bani sau nişte ţigări. Aşa e românul. Am păţit-o eu, să mă duc până la alimentară să-i cumpăr o pâine caldă unui boschet iar el să mă refuze şi să-mi ceară în schimb o ţigară.

Deci am costum, dar am maşină? Am eu muncă stabilă şi beton, băi dar am şi casă sau permis la sală de fitness şi vreo 3 prieteni cu care să merg în club săptămână de săptămână? Sunt eu cine sunt, dar sunt şi altul?

Aşadar, viaţa la costum pentru mine poate însemna multe, însă cea mai mare semnificaţie este dată de societate, căci ea a creeat costumul. Pot să zic eu că sunt tare că sunt la costum? Da, pot şi doar câţiva o să mă aprecieze, însă restul nu. Ştiu că pot să mă mulţumesc oarecum cu ăia care mă apreciază, dar sunt prea rari şi condiţionaţi de evenimente declanşate de acţiuni aparte şi rare în care nu prea mă lansez.

A venit azi un nene în birou, la serviciu. S-a uitat la mine şi a izbucnit spunând că în firma noastră suntem toţi frumoşi, atât fete cât şi băieţi. Mda, mersi nene, măcar tu să mă complimentezi, dacă propria mea generaţie e prea ocupată să vadă lucruri aflate fix sub nasul lor…

2 thoughts on “Viata la costum

  1. Anonymous

    indiferent cat d trist e adevarul p care insusi u l-ai povestit in cateva linii aici este un adevar care citindu-l p mine m-a facut sa zambesc azi shi crede-ma a fost o zi a naibii d urata iti doresc o zi cat mai senina .alina :))

    Reply
  2. joe

    Azi mie mi-a mers bine 😀 Si m-a ajutat si costumul. Cum ziceam, momente rare, uite ca am avut noroc de unul.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.