Verifică dacă ai adresa de e-mail compromisă!

Misterul hack-ului se adâncește. Vă spuneam adineauri de niște hackereală și cum că una dintre parolele mele a fost găsită de un hacker. Cel mai probabil a fost o situație apărută de la vulnerabilitatea unui website, unde am introdus mail-ul meu și parola respectivă. Dacă site-ul n-a fost îndeajuns de sigur, a putut fi hackerit și datele alea au ajuns nu doar la un hacker ci la un grup de hackeri, pe forumuri.

www.haveibeenpwned.com

Intră pe link-ul de mai sus, adaugă adresa ta de e-mail și apasă pe „pwned?” care înseamnă Căutare în acest caz. Dacă e-mail-ul introdus apare prin vreo bază de date de mail-uri furate, îți apare o notificare în acest sens. Dacă nu, îți zice „Good news — no pwnage found!”. Pwned sau pwnage vine de la a te face praf, un argou. Pentru detalii în caz că ești găsit undeva, dai scroll mai jos. Site-ul este recomandat de către Kaspersky, alt gigant în securitate cibernetică, preferatul meu de acum vreo 20 de ani. Fuck, I’m old.

Cum am găsit eu asta? Mi-am instalat…Bitdefender. Mă da’ bun mai e antivirusul ăsta. M-am logat în sistem exact cu același mail și aceeași parolă care a fost hackerită și Bitdefender m-a anunțat că am fost compromis. Mi-a trimis un e-mail că apar aceste două informații în două locuri: Una este site-ul xss.is ce pare să fie un forum rusesc cu informații de toate felurile despre informatică, hack și nu numai. Deci dacă nu ne hackeresc chinezii, clar rușii sunt de vină. Al doilea îmi părea ceva vag: collection1.

Ce este Collection#1?

Este o bază de dată unde chiar nu vrei să apari! Conform aceluiași haveibeenpwned.com, Collection#1 este o bază de date descoperită în anul 2019 (luna Ianuarie) cu mail și parole, distribuite pe un forum popular de hack-uri (cred ca fix despre xss.is compilation e vorba). Câte mail-uri conține baza de date? 773 milioane de mail-uri unice!

Acolo cred că eram și eu. Mai eram și pe site-ul 123RF, un website popular de poze stock. În Martie 2020 și-a luat-o de la hackeri iar aici s-au furat și mail-uri și parole și numere de telefon și adresa ta fizică și tot. Uite că și aici am fost afectat! Fix acum am descoperit asta! Am avut alt e-mail aici așa că trebuie să am grijă și cu acela de acum încolo și să verific pe unde îl mai am adăugat și dacă parola seamănă. Deci dacă ai avut cont la 123RF.com, ai fost hackerit! Caută să schimbi parola dacă o aveai la fel și prin alte locuri. Și aici am avut noroc căci eram trecut cu pseudonimul meu și n-am adăugat telefon sau adresă sau informații financiare, căci e un site de unde cumperi poze!

CUM REMEDIEZI?

Folosind Internetul noi lăsăm multe amprente digitale. Foarte multe. Extrem de multe! În afară de cele de la sine și microscopice – cele ce după ce te uiți pe Altex la un filtru de cafea îți generează și pe Facebook și pe Instagram reclame cu filtru la cafea -, le mai avem și pe cele controlate mai ușor de noi: conturile și parolele.

Pentru că România este încă o țară bananieră în materie de Digitalizare, extrem de mulți români de abia acum descoperă internetul iar cei care au avut timp să se specializeze pe hackerit la cote înalte, se bucură de cât de ușor este acum să-i prostească pe mulți, care fac greșelile pe care le făceau alți useri din alte țări, acum mulți ani. Greșeli pe care hackerii le-au exploatat pe atunci și pe care le domină acum.

Deci, cum remediezi. Hai să o fac în câțiva pași:

  1. Nu-ți face multe conturi! În ziua de azi, site-urile îți fac conturi automat cu doar două click-uri. Unul atunci când dai click să citești cartea aia sau să te joci jocul ăla dar îți cere să ai cont la ei și doi când îți asociezi adresa de e-mail sau conturile sociale cu platforma lor. Ăla e un cont creat! Recomand să pui tu manual adresă de e-mail și o parolă anume pe platforma lor.
  2. Șterge-ți multe conturi! Dacă încă ai cont de MySpace și Winamp sau cine-mai-știe-ce, șterge-le! Dacă n-ai salvat undeva user și parolă pentru ele, îmi pare I’m sorry pentru tine (deși poți adăuga mail-urile tale pe site-urile respective și să ceri să-ți resetezi parola), dacă ai totul notat, loghează-te, intră la Detaliile Contului și șterge contul! Multe site-uri, precum 123RF au nevoie ca tu să le trimiți un e-mail și să ceri personal ștergerea contului. Fă-o!
  3. Nu folosi NICIODATĂ aceleași parole! Știu știu știu… E mai ușor să-ți folosești numele și 123 în capăt sau să-ți bagi adresa de acasă ca parolă sau o parte din CNP sau seria buletinului, dar sunt relativ ușor de hackerit detaliile astea. Notează-ți undeva parolele și gata! Introdu parole complexe pentru Facebook, Instagram și MAI ALES e-mail!!! Și să nu fie aceeași parolă pentru toate 3…….. La alte site-uri de duzină poți avea aceeași parolă, cum am eu de mi-a hackerit-o, dar asigură-te că pe site-ul ăla nu introduci informații sensibile, sau că nu e un site de fapt important. De asemenea, unde se poate, alege autentificarea în 2 factori. Adică să introduci și parolă și un cod primit pe sms sau și amprenta sau ceva în plus.
  4. Nu ceda presiunilor hackerilor! Multe e-mail-uri sunt spam sau tentative slabe de phishing (furt de date personale) sau ransomware (șantaj). Ignoră. Nu da click pe link-urile din e-mail. Dacă nu știi ce să faci, întreabă un prieten priceput în IT sau un blogger na…
  5. Instalează-ți ANTIVIRUS! Asta de fapt e pe primul loc. Bagă antivirus! Bagă antivirus! Bagă antivirus! De o mie de ori, bagă antivirus! Sunt gratis per total (cu funcții limitate) și dacă le cauți pe Google le găsești pagina oficială. De acolo poți să le dowloadezi gratuit. Caută pe Google „Bitdefender antivirus free download” sau „AVG antivirus free download” sau „Avira antivirus free download” sau „Kaspersky antivirus free download”. În fine, eu aș recomanda AVG căci nu e trial. Bitdefender sau Kaspersly dacă vrei să fi profi. Dacă ai un virus periculos și dificil, recomand cu căldură Malwarebytes.

Repet. E foarte important asta. Fiecare like, share, comentariu lăsat undeva, e o amprentă digitală! Fiecare poză nu mai zic! Fiecare video nu mai zic! Fiecare logare pe un site e o uriașă amprentă și aia!

Nu avem cum să le evităm pe multe dintre ele, dar putem să le controlăm 100%. Pe Internet, secretul este să fi minimalist! Dacă n-ai făcut-o până acum, nu e imposibil s-o faci de acum înainte! E foarte migălos și de durată, dar poți face asta! Astfel, vei ține în frâu informația ta pe Internet care VĂ JUR EU că va fi din ce în ce mai compromisă în Era asta Digitală. Trend-ul este spre mai mult consum de informație pe internet iar asta înseamnă cu mult mai multe tentative de a fi „jefuiți” de aceste informații! Rămâneți în siguranță!

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.