Timpul trece…

      No Comments on Timpul trece…

Uitându-se la el înșuși în oglindă, se crispa cumva, ca și cum își confirma sintagma rușinoasă de Narcis. Se gândea la propria sa mortalitate, precedată de o lentă descompunere fizică. Însă psihicul oare se consumă la fel de repede?

Timpul trece întradevăr și aproape că nu-l resimțim. Mai ții minte când te-ai angajat? Acum un an? A trecut un an sau a trecut parcă vreo 3 luni? Zboară timpul când suntem ocupați cu fel și fel de lucruri. Țin minte o chestie pe care mi-a spus-o maică-mea cândva, că o să am timp de jocuri video, că acum (în acel moment) trebuie să mă concentrez pe Școală și învățat. În primul rând, nu mai am acum chef de jocuri video. S-a dus momentul și s-a dus fix când trebuia să nu se ducă, pentru că atunci eram interesat de… În al doilea rând, pentru actualul meu loc de muncă, a trebuit să-mi “îndobitocesc” CV-ul pentru a fi luat în calcul și pentru a mă angaja și eu undeva, oriunde, într-un oraș mort. Așa că părinții…sunt la fel de luminați ca noaptea în multe cazuri. La fel sunt și prietenii sau prietenii cu tot cu ghilimele. Ca și cum un afon îi spune unui solist că e superb, deși îi apreciază potențialul sau pur și simplu prestanța adorată în mod general. Ascultă-ți propria fire!

Și merg la muncă și îmi amintesc când mai mergeam la muncă în așa fel și cum a trecut un an de zile așa fără să-mi dau seama. Și caut să strâng bani și să fac…ce? Dacă sunt la muncă și dacă trebuie să fiu pe tură, nu prea o să am șansa să fac una și alta cu viața mea. Nu că aș vrea să fac stupidul-clișeic de a vizita orice loc din lumea largă, dar aș vrea totuși să simt că trăiesc. În condițiile actuale, nu prea trăim.

Și la fel ca sfatul prost a lu’ maică-mea, ambiția de a munci mult și a face bani e la fel de proastă. Păi…ce chef o să am eu la 50 de ani să mă cațăr pe piramidele din Egipt, precum rușii ăia nebuni din știri? Ce energie voi mai avea să sar cu parașuta sau câte oase mi se vor rupe încercând să fac un soi de Exalton de ocazie în cine știe ce vacanță? Totul la timpul său, se spune… Însă în ce măsură ne și dăm seama de acest timp potrivit?

Ne-a lăsat cu o povară enormă acest Cronos, parcă în batjocură. “Ah, știți voi mai bine ca mine cum să-mi faceți meseria? Să vă văd!”. Conștientizăm cumva futilitatea stresului cotidian, dar mergem înainte. Ca șoarecii de laborator pe rotița din cușcă.

Timpul trece și trecem și noi într-un ritm diabolic de potrivit cu el. Asta nu justifică o trăire exagerată a vârstei, ca și cum vai doamne ești tânăr sau tânără și acum trebuie să…, însă e o paralelă echilibrată a acestui gând stângaci, un concept destul de normal pentru raportul vârstă-energie. Deci, hai să avem mai mult tupeu devreme și hai să avem de asemenea și cumpătarea de a ne alege momentele potrivite!

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.