Străzi pline de…trotinete electrice!

foto via decathlon.ro

Mai nou, pe străzile din orașele noastre, observăm tot mai multe…trotinete electrice!

E o modă ce a prins din senin la copii, dar și la adolescenți sau adulți. Uitându-mă la ei, observ că întradevăr te miști foarte rapid și lejer prin trafic, în general o astfel de trotinetă putând atinge viteza maximă de 25 km/h.

Am mai observat, ieri de exemplu, cum mulți merg pe stradă cu astfel de trotinete, însă cum nu sunt atenți la regulile de circulație. Un grup de 3 băieți rulau pe bulevard pe trotinete electrice și ajunși în zona City Park, s-au trezit cu unul din ei gonind în continuare chiar și la culoarea verde a semaforului pentru pietoni. Chiar când au călcat pietonii pe trecere, un băiat din grup a zburat prin fața lor, uitând să oprească, așa cum au făcut-o ceilalți doi prieteni. În București de asemenea au fost accidente rutiere cu trotinete implicate iar asigurare…nu există.

Vorbeau azi la știri că există un vid legislativ în privința acestor mijloace de deplasare și că se dorește o reglementare a lor. Practic, în cazul trotinetelor electrice ce rulează cu până în 25 km/h să fie trecute pe aceeași legislație precum cea a bicicletelor iar cele ce depășesc această viteză să capete regimul identic al scuterelor, unde se va aplica un număr de înmatriculare și tot tacâmul.

Ca preț, acest produs variază în funcție de construcție, viteză și aspect. Îl găsești la prețul de 150 până la 250 de lei pe olx, variantă pentru copii sau la preț de 300-500 de lei pe site-uri precum Decathlon sau Gravityshop.ro.

1 thought on “Străzi pline de…trotinete electrice!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.