Știu că e greșit să mă gândesc la tine…

Nu-mi imaginez o melodie lentă și de suflet care să nu-mi comunice o proprie stare de experiență dureroasă vizavi de ceva…cineva…

De multe ori am ascultat o melodie și am scris un articol și această situație nu este o excepție. Este însă excepție prin multitudinea de povești pe care le aud și pe care le resimt de la persoane ca mine, minim la fel de sensibile și sentimentale, ce resimt un tragic amoros în viața lor!

Îmi vine să mă exteriorizez pe blog ca și cum aș face-o în fața unei plase punctiforme dintr-o biserică, așa cum vedem în filme! “Părinte, am păcătuit!”. Suntem, unii dintre noi, ființe decente și de bun simț și practica ne omoară! Te oftici de-a dreptul de propriile reacții și “oftică” e singurul cuvânt pe care ți-l permiți ca atac propriu la propria persoană…

Chiar și după o despărțire ești prost sau proastă… Fiecare în felul său, după gen. Fetele, cu insistența lor bolnăvicioasă plus seacă și băieții cu insistența lor tardivă, deseori violentă sau disperată. Ne prostim atât de des încât te întrebi ce sens mai are rasa asta umană în fața aspectelor logice… Dar, care logică? Îmi place și asta ca descoperire în anii de trăire… Nu prea e logică și ne batem capul degeaba cu asta!  Mă amuză și mă omoară ironia asta a sentimentului de “Adio, dar rămân cu tine!”. Ce mod de a rămâne lângă cineva…

Văd diferențe de mentalitate și de vârstă, rătăcite prin atracții de fizic sau de vârstă. Mi-e greu să nu le iau pe toate de cur și să le arunc în aceeași oală…! Dar, mă repet și eu totodată în atracție și iubire și șanse noi pentru o dorință veche: iubirea, din nou. Poate sunt prost în asta, sau poate am mare putere și mare iubire și asta mă definește.

E o vorbă… Nu știu care. Sunt vorbe…nu știu pe care să le aleg. Unele din ele zic că trebuie să faci ceea ce te face să te simți fericit sau fericită, indiferent de posibilitatea viitorului și posibilitatea dezamăgirii. Tind să cred că e adevărat acest lucru, căci viitorul este cel mai probabil rezervat doar pentru Zei ca atotcunoaștere. Așa că de ce să nu suferim dulce? De ce să nu ne riscăm frumos? Eu am întâlnit atâta bucurie într-o persoană nouă, chiar dacă mi-a rupt sufletul în două ulterior… Dar, am prețuit și prețuiesc Trecutul relației. Iată! Ce simbioză perfectă între Prezent și Trecut! Între Ură și Dragoste sau Dragoste și Nebunie! Sau orice opus…

Știu că e greșit să mă gândesc la tine… Tu! Fosta mea! Prezenta mea! Potențiala mea… Dar, o fac, căci om sunt.

 

p.s. Și-mi mai place o vorbă: Te voi iubi până când voi uita… Până când voi uita sau tu îți vei aminti…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.