Sindromul Stockholm ne corupe Economia și Munca

foto via cartoonmovement.com

În mod clasic, Sindromul Stockholm este definit ca fiind acel comportament al unei victime răpite sau captive care în timp începe să-și simpatizeze răpitorul.

Acest fenomen este însă mai răspândit când ne uităm la detaliile multor conexiuni din viața noastră. Asta poate apărea într-o relație amoroasă definită de obicei ca fiind „toxică”, atunci când partenerul devine victimă fără voia lui/ei. Stă de asemenea la baza jocului de Good Cop Bad Cop, în sistemul de Justiție sau procedură de tip-Anchetă, când suspectului i se oferă un tratament dur iar apoi o recompensă invers proporțională, pentru a genera o recunoștință. La fel putem spune că se întâmplă și în Economia generală sau în mediul Angajării.

Am auzit chiar de curând cum un Maxi Taxi a fost oprit de Polițiști iar călătorii au fost întrebați dacă șoferul le-a oferit bilete. Ce au spus toți? Că da! Asta deși era fals. Ei nu-l cunoșteau pe șofer, nu le era rudă. Cu toate astea, au căutat să-l scape, deși ei sunt mereu victimele serviciilor proaste prestate de către astfel de practici ilegale. Explicația Stockholm-iană este că au devenit dependenți de un serviciu ce nu are o concurență suficientă. În spatele acestei insuficiențe se află atitudini corupte, organe locale ineficiente și neajunsuri din plin. E rău cu răul, dar mai rău fără rău. Un paradox absurd, dar perfect funcțional într-o societate obosită și demoralizată.

La fel am putea spune și despre locul de muncă. Suntem plătiți prost, lucrăm peste program sau la negru și gri, dar tot ne-am apăra poziția. Fie ea și amărâtă per total. Ba chiar ne simțim în mod natural vinovați dacă primim o recompensă ocazională sau dacă plecăm mai devreme de la serviciu. Este o ramură a Sindromului Stockholm, cred eu. O situație serioasă și gravă, ce ne arată coruptibilitatea unui sistem, dar și a felului uman!

Până când iau alții măsuri în privința asta, prin Legi și Reglementări, trebuie noi să fim primii împotriva unor astfel de plafonări ale stării de spirit. Tu ești primul care ar trebui să-ți dorești binele propriei tale existențe. Hai să nu cădem în plasa obișnuinței și a haosului cotidian!

Despre autor /

Un comentariu

  • E adevarat ce spui. Eu am remarcat la joburi ca sunt persoane care le injura, dar daca incepi sa vorbesti si tu urat de jobul lor, le iau apararea imediat. E ceva de genul, „numai eu am voie sa dau in frate-miu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.