Semafoare noi prin Constanța și la întrecere pe jos cu RATC-ul!

foto via realitateadeconstanta.net

Apare prin acest oraș orice fel de nebunie de improvizație în trafic. Cea mai populară construcție a ultimilor ani din trafic a fost…giratoriul. A răsărit unul aici, unul acolo, unul și pe acolo… Plin orașul de “hore”! Asta ca să scăpăm de semafoare.

Ei bine, acum revin la modă semafoarele! Intersecția de la City Park este un exemplu bun în asta. Treci de un semafor și apoi oprești la alt semafor pentru pietoni. Mulți critică faza asta. Vor mai avea ce să critice de acum în colo, căci exact un semafor pentru trecere de pietoni a fost instalat și la trecerea de pietoni din Tomis 3. Ieri lucrau muncitorii de zor să-l pună în funcțiune.

foto via cugetliber.ro

E ceva bine-venit ca siguranță a pietonilor, însă ca fluidizare a traficului este dezastruos. Atâtea zone din oraș zici că-s prevăzute cu bucle temporare, unde Timpul încetinește brusc. Spuneam de întrecere cu RATC-ul!

De câteva ori, când alergam în jurul parcului Tăbăcărie, ajungeam în dreptul Delfinariului și o luam la dreapta pe lângă McDonald’s spre City Park Mall. În alergare! Ați notat, da? Ei bine, în 90% din cazuri, mă ambiționam să mă întrec cu vreun autobuz 102. Îl întrec mai mereu! Deci alerg, sunt în dreptul stației de autobuz 102 de la Delfinariu și atunci sosește autobuzul în stație. Mai pierde puțin timp până urcă oamenii. Eu înaintez. La următoarea stație din apropiere iar pierde timp, eu sunt înainte. Mai are un giratoriu de parcurs. Eu tot înainte. La stația de la Gravity Park ba îl întrec eu, ba el pe mine. Nu-i nimic. Mai are un giratoriu și apoi încă unul. Unde îi mai pui și pe grăbiții ce nu acordă prioritate autobuzului ce iese dintr-o stație cu alveolă…? Eu alerg în continuare. Deseori, mă întrece până când ajunge la stația de la City Park Mall, însă îl prind la semaforul de la City și chiar îl întrec așa, pe marginea trotuarului, pe lângă el, ca un triumf personal. Îmi imaginez eu că mă vede șoferul și zice “Wow! Al naibii…”.

Asta de la Delfinariu până la City! Eu pe jos, RATC-ul pe roți! Cum naiba e posibil așa ceva? Iar noi ne bazăm pe rutele astea să ajungem în timp eficient la muncă sau în alte locuri. Slabe șanse! Ăsta e doar un exemplu de cât de absurd e traficul în Constanța!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.