Școala SuperTeach în Constanța

La începutul lunii Octombrie a anului curent a avut loc un eveniment în Constanța, despre care nu v-am menționat. Am fost și eu invitat, dar la câte chestii am și eu de făcut, n-am avut timp să-mi bifez prezența. Este vorba despre un proiect ce se numește SuperTeach și ce a ajuns în Constanța ca program-pilot la școala gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian”.

Vă redau mai jos un comunicat de presă al celor de la Chapter 4:

„Prima instituție de învățământ de stat din România ce va intra de astăzi într-un amplu proces de transformare a mentalității este Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța. Proiectul „Școala SuperTeach” presupune că, pe o perioadă de doi ani, în instituția constănțeană de învățământ vor fi implementate instrumentele pentru schimbarea mentalității la toate nivelurile – vor fi realizate cursuri de mentalitate deschisă în educație cu conducerea școlii, cu profesorii, elevii, părinții și personalul non-didactic.

Proiectul „Școala SuperTeach” de la Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța  este un proiect pilot al Asociației, ce va fi implementat și în alte instituții de învățământ de stat din întreaga țară, cu susținerea mediului privat, companii care investesc în creșterea calității educației românești.

Ca urmare a implementării proiectului Școala SuperTeach, elevii Școlii nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța își vor dezvolta abilități cu adevărat importante în procesul de învățare și în procesul de formarea pentru meseriile viitorului, necunoscute în acest moment în proporție de 85% . Astfel, copiii vor învăța să aibă mai multă încredere în ei înșiși, precum și în părinți și în profesori și vor începe să vadă mai mult lucrurile bune din preajma lor. De asemenea, vor învăța să nu mai râdă unii de ceilalți când greșesc, să fie mai responsabili, mai creativi, să preia inițiativa, să ofere feedback concret și constructiv. Copiii vor fi mai empatici, nu le va mai fi teamă de școală și de profesori și vor fi mai implicați în soluționarea unor probleme din clasă, școală, comunitate.

Vom vedea la copii bucuria de a veni la școală, de a clădi prietenii frumoase, curajul de a spune ceea ce gndesc, dar argumentat. Vom vedea o motivație crescută pentru învățare, curiozitate la ore și rezultate mai bune per total la învățătură„, adaugă Florina Zecheru, facilitator mentalitate deschisă în educație și lider al proiectului „Școala SuperTeach” de la  Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.

 

Despre autor /

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.