Run for Fun Mamaia de astăzi și proiectul Green Tour Pro

O nouă zi liberă, o nouă alergare. Cam pe linia asta am tot mers în ultimul timp și n-am făcut rău căci azi am dobândit un nou record de viteză, respectiv unul de 21 minute și 42 de secunde pe distanța de 5 Km. În total am alergat 7 Km, conform Endomondo al meu.

Am alergat cu câțiva din gașca Sanasport în stațiunea Mamaia, cu startul din fața hotelului Rex, într-un cros simplu și fără podium pe nume Run For Fun. Cu câțiva ce au venit ieri de la Maratonul Argonauților, unde al nostru Radu Surugiu a câștigat primul loc. Evenimentul de astăzi a fost unul parte din Green Tour Pro al Asociației Club Sportiv ACTIS din Călărași, în colaborare cu Asociația pentru Îmbunătățirea Relațiilor Interumane “HARALD GORMSSON” din Mavrodin, Teleorman și Asociația ARETE-SPORT din Vidin, Bulgaria.

Asociatia Club Sportiv ACTIS a semnat in data de 12.07.2018 contractul de finantare Nr. 79730/12.07.2018 pentru Proiectul “Green Tour Pro”, cod proiect ROBG 291, implementat in cadrul Programului INTERREG V-A Romania Bulgaria. Proiectul se va implementa pe durata a 18 luni impreuna cu Asociatia Sport for you and me, Bulgaria si Asociaţia pentru Îmbunătățirea Relațiilor Interumane Harald Gormsson, Romania. Valoarea totala a bugetului este de 498.884,65 Euro. Obiectivul principal al proiectului este de a dezvolta produse turistice integrate bazate pe activități ecologice și sănătoase, cu costuri scazute și ușor de făcut în regiunea transfrontalieră, conform actisclub.ro.

Asta s-a tradus prin echipamente cumpărate pe bani europeni, materiale de prezentare foarte frumos întocmite și chiar și mijloace de deplasare pentru evenimentele aferente acestui proiect.  Au avut mai multe premii ca cei de la Argonauți, din câte am înțeles! Este o muncă grozavă și am dat azi de niște oameni foarte simpatici și activi în acest eveniment modest, ce este doar o mică mostră din întregul activității acestora.

Acest proiect se traduce prin trasee de drumeție și alergare în inima naturii, în locuri mai puțin cunoscute, mai puțin exploatate turistic, dar care dețin o istorie și o bogăție naturală și culturală vastă. Prin aceste fonduri nerambursabile europenele alocate zonei de graniță România-Bulgaia, aceste experiențe vor deveni posibile și accesibile atâtor oameni. Grupul țință al acestui proiect este divers: sportivi, aventurieri, persoane pasionate de activități în aer liber, șamd.

Prin prezența lor în Constanța, am avut ocazia să aflu că aceștia sunt doar un “mic copil” în prezent, un start-up, anticipând ceva mai mare pe domeniul turismului și al sportului și al activităților în aer liber. În stadiu lor incipient, uite că impresionează! Ca paralelă între cine sunt ei și ce au făcut așa aproape spontan în Constanța, aș spune că nici ditamai Direcția pentru Sport a Județului Constanța n-a reușit în toată existența lor să facă ce au făcut ei, chiar și ca eveniment minimalist. Cei din spatele Green Tour Pro au avut și materiale promoționale bune și premii de tot soiul (pe care ar trebui să le suplimenteze pe viitor) și fotografii profesionale și toalete ecologice… Se vede când cineva înțelege cu adevărat Sportul și Distracția prin sport, nu dinozaurii noștrii… În fine, hai să nu mai fiu rău.

Azi a fost un eveniment ne-competitiv, însă noi – veteranii alergării de pe aici – am zâmbit malefic, căci știam că ne vom întrece și cu un copchil de 10 ani dacă e cazul! Fiecare în ritmul său și cu ambiția sa. Pentru mine a fost Fun să dau mai mult din mine și uite că am reușit. Dacă era cu podium, sigur urcam pe podium măcar pentru primele locuri pentru categoria de vârstă. Pentru mine, acest eveniment a fost unul ce mi-a oferit șansa să fiu mai bun. Misiune îndeplinită din partea mea, dar și din partea lor!

Nu i-am aflat numele fetei din organizare, cu ochii verzi ca un copac tânăr și primăvăratic dintr-o pădure de vis, însă îmi spunea că urmează noi provocări și noi proiecte, ceva tradus inclusiv prin aplicații mobile. Dau eu de ea cândva ca să-mi explice pe larg la ce s-a referit. O să aflu oricum, căci voi sta abonat pe pagina lor de Facebook. Inclusiv ca să văd pozele de astăzi! Le urez mult succes!

ACTIS Sport Club
.:: www.actisclub.ro

GreenTourPro
.:: www.greentourpro.eu
.:: facebook.com/GreenTourPro

Instagram: GreenTourPro

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.