Rovinieta de o zi. De ce nu există în România pentru categoria A și B?

foto via promotor.ro

Poate v-ați întrebat și voi ca mine de ce nu există rovinieta de o zi pentru toată lumea. Ei bine, eu chiar am întrebat la Ministerul Transporturilor și…mi s-a răspuns.

Dacă vorbim de categoria A și B, știm că avem o rovinietă minimă de 7 zile. La categoriile C, D, E, F, G și H există rovinieta de o zi. De multe ori poate ai nevoie să ieși în oraș doar pentru o sarcină sau două și nu ai nevoie de 7 zile ci doar de o zi Marțea sau o zi Joia… Deci…de ce nu există rovinieta de o zi pentrucategoriile A și B?

Am întrebat în data de 10-05-2021 pe cei de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care-i baiul. Direcția lor de Proiecte Strategice, Monitorizare Proiecte și Parteneriat Public Privat mi-au răspuns după 11 zile. În esență, avem un OG 15/2002 care a introdus această rovinietă (ca tarif de trecere și ca tarif de utilizare a drumurilor din rețeaua de drumuri naționale din România) și care specifică următoarele:

  • Taxele de utilizare sunt proporționale cu durata utilizării infrastructurii…. și sunt valabile pentru o zi, o săptămână, o lună sau un an. Un stat membru poate să aplice numai rate anuale pentru vehiculele înmatriculate în statul membru respectiv;
  • tariful lunar nu trebuie să depășească 10% din tariful anual, tariful săptămânal nu ar trebui să depășească 5% din tariful anual, iar tariful zilnic nu ar trebui să depășească 2% din tariful anual.

Asta mi-au servit-o așa ca Intro. Au continuat spunându-mi cu text îngroșat că pentru autoturisme, duratele de valabilitate – inclusiv perioada minimă de utilizare, sunt stabilite în concordanță cu duratele de valabilitate aplicatele în Statele Membre ale UE în care se aplică tariful de utilizare a infrastructurii rutiere raportat la durata de utilizare. Adică UE e de vină. Sau hai…e o practică raportată la standardele Europene. Răspunsul oficial continuă:

Precizăm că legislația niciunul alt Stat Membru al UE nu prevede posibilitatea de aplicare a tarifului de utilizare pentru perioada de valabilitate de 1 zi în cazul autoturismelor, fiind stabilite perioade minime de valabilitate de 7 sau 10 zile, dar și că în România, în comparație cu alte State Membre UE, pentru această categorie de vehicule se aplică cele mai mici valori ale tarifului de utilizare (ex. 28 Euro/an în România pentru utilizarea a cca. 17.000 km de drum național, față de cca. 50 Euro/an în Bulgaria și cca. 150 Euro/an în Ungaria pentru utilizarea unei rețele rutiere a cărei lungime este mult inferioară).

Deci suntem și mai ieftin și mai superiori. Ceaușescu ar fi mândru de mail-ul ăsta. Haide să ne întoarcem la matematica din OG 15/2002 și să vedem concluzia finală:

În aceste condiții, plecând de la principiul de aplicare care stabilește că tariful zilnic nu ar trebui să depășească 2% din tariful anual (28 Euro, TVA inclus), nivelul tarifului pentru perioada de valabilitate de 1 zi ar fi de maximum 0,56 Euro (tva inclus), sumă ce nu ar acoperi nici măcar cheltuielile efectuate pentru încasarea tarifului și emiterea rovinietei prin intermediul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR. Pentru a fi justificată, din punct de vedere financiar, măsura de introducere a perioadei de valabilitate de 1 zi în cazul autoturismelor nivelul tarifului pentru perioada de valabilitate de 12 luni ar trebui majorat corespunzător.

Astfel, măsura de a introduce perioada de valabilitate a rovinietei de 1 zi în cazul autoturismelor nu se justifică.

Ce să zic. Mi-au dat-o, cum s-ar spune. Mi-au închis gura. Ah, stai, că n-au terminat…!

Mai mult, dacă s-ar introduce un tarif pentru o perioadă preferențială, ar trebui să se introducă tarife și pentru alte perioade preferențiale pentru a nu-i discrimina pe ceilalți utilizatori ai rețelei de drumuri naționale, fapt ce ar conduce la imposibilitatea aplicării unitare a legislației.

Gata. Acum m-a terminat. Deși…să ai o zi la absolut toate categoriile mai puțin la 2 îmi pare cam discriminare și de aia am scris sesizarea, dar nah. Nu mai zic de SIEGMCR ce sunt sigur că poate fi îmbunătățit și să nu-ți mai ceară 2 sms-uri la rovinietă și tot așa… Răspunsul este unul…interesant. Poate e adevărat și poate e corect, dar îi las pe cei mai competenți în domeniu să-l rumege. A fost pentru mine un răspuns bogat și plin de detalii și mi-a plăcut. Că nu-mi place situația este altceva.

Așadar, poate că nu este răspunsul la care v-ați fi așteptat, dar acesta este răspunsul oficial la subiectul lipsei rovinietei de o zi în România (sau în UE aparent) pentru categoriile A și B.

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.