Puțină mișcare cu Răzvan și Dani și Andreea de la Think Healthy

Există o persoană despre care îmi place, o persoană pe nume Andreea Irimia pe care și eu, la fel ca Dani din emisiune, am cunoscut-o printr-o agenție de PR căci blogger fiind am avut de-a face cu așa ceva. Nu mai știu exact la care dintre agenții era, dar le am notate pe toate pe undeva și știu sigur un lucru: M-am înțeles foarte bine cu ea.

În primul rând, aș puncta ceva: Putem să nu mai numim emisiunea asta Neața cu Răzvan și Dani? Adică…e și Ramona. E și Ristei. Eu aș numi-o din respect pentru echipă: Super Neața. Mai greu cu respectul pe Dani, că a cam luat-o pe arătură de când i s-a născut Cârcelul.

Așa, întorcându-ne la Andreea. Am avut-o de mulți ani în lista de prieteni și i-am urmărit atent toate mișcările căci pur și simplu o înțelegeam și îi înțelegeam dorința de reinventare. A părăsit agenția de PR și mi-am zis că…n-o să-i fie ușor să-și facă treaba cu una cu două. A intrat într-un stadiu de i-a venit să creeze proiectul Think Healthy. Punea aici câteva articole, câteva filmulețe mai stângace ce deveneau mai bune cu timpul, eu îi comentam și pe Youtube că ia uite unde îi era fanul numărul 1 și apoi îmi venea s-o cert când o vedeam că face ba câteva flotări, ba câteva prăjituri. Dar să zicem că le făcea și pe alea Healthy până la urmă…

Apoi s-a apucat de și mai mult sport. Câte un sport pe lună, fel și fel de experimente. A insistat și…a ajuns foarte apreciată inclusiv pentru asta, căci era apreciată și înainte. A apărut de curând la emisiune la Pro Tv, acum la Antena 1 și tot apare pe ici pe colo căci e activă. Ideea principală este că se simte bine și că poate îi inspiră și pe alții să se simtă bine în pielea lor. Bravo ei și succes înainte!

Despre autor /

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.