Punctul-amendă a crescut cu peste 50%!

foto via promotor.ro

Încă o dată, fără număr, hai să clarificăm ce s-a întâmplat cu punctul de amendă rutieră în anul 2020!

Pe scurt, punctul de amendă rutieră era 145 de lei, dar în anul 2020 este momentan 223 de lei. După cum spun și cei de la profit.ro, o creștere de 54% față de nivelul anterior.

Care-i baiul? Păi, punctul de amendă a fost blocat (plafonat) în anii 2018 și 2019 la valoarea salariului minim brut pe economie din anul 2017. Pentru 2020 s-a încercat aceeași treabă, dar PSD a intervenit și a contestat asta în mod oficial și plafonarea n-a mai putut intra în vigoare. Drept urmare, calculul a revenit la regula de bază de 10% din salariul minim brut pe economie ce în anul 2020 a crescut la 2230 de lei. Până la decizia Curții Constituționale, Președintele țării nu poate promulga o astfel de plafonare, așa că rămâne momentan să plătim 223 de lei per punct-amendă.

Drept urmare, noile puncte de amendă sunt:

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă (446 sau 669 de lei);
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (892 sau 1.115 lei);
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 1.338 la 1.1784 lei);
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 2.007 la 4.460 lei);
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 4.683 la 22.300 lei).

Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru companii.

De ce a făcut PSD asta? Căci PNL a inclus această prevedere într-un mix de alte prevederi prin schimbarea OUG 114 iar de acolo PSD a atacat exclusiv cumulul pensiei cu salariul. Cum această prevedere făcea parte din OUG respectiv, s-a blocat aplicarea tuturor măsurilor din acesta, inclusiv punctul-amendă.

Când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege obiectul de reglementare trebuie sa conţină prevederi care se circumscriu clar unui singur domeniu. Angajarea răspunderii Guvernului nu se poate face printr-un proiect de lege care să modifice sau să completeze mai multe legi în vigoare, această manieră fiind profund neconstituţională. [sursă: comunicat PSD]

În data de 29 Ianuarie 2020, Curtea Constituțională va dezbate sesizarea și va rămâne de văzut dacă plafonarea va mai avea loc ca până în prezent.

[Later Edit] 14.01.2020

Gata, a revenit la 145 de lei, prin OUG 1/2020.

Despre autor /

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.