Nu alerga cu bătături pe distanțe mari!

Acum două zile am zis să alerg și eu un pic. Era cam frig afară, dar alerg mai bine pe frig aparent. Am zis să alerg doar 10 Km, dar eram curios în cât timp pot să fac 21 Km!

Acum realizez că nu aveam mindset-ul (starea mentală) de “dacă” pot să fac asta ci de “în cât timp”. Bun așa. M-am dus în stațiunea Mamaia și am început alergarea din dreptul piațetei Perla. Am alergat un total de 2 ore și aproximativ 18 minute în continuu. Cum faci asta? În afară de rezistență, adică… Pur și simplu o faci și o fază interesantă e că mintea ta devine ușor cam blank (goală), fără mai niciun gând concentrat. E o pauză a creierului, una benefică. Am alergat până după Hotel Rex și înapoi de câteva ori și m-am săturat de aceleași peisaje, însă eram determinat. Pe asfalt am alergat deci. Prima dată m-au durut tălpiile, simțind o jenă prin acea zonă, dar am trecut peste durere. Apoi m-a durut un pic într-o parte a abdomenului, dar alergând într-un ritm constant și deloc grăbit, am trecut și peste durerea asta. Am transpirat mult, dar am simțit asta mai mult la sprâncene și frunte și apoi în tot corpul după ce m-am oprit.

Îmi setam eu naiv un timp de până în două ore și ziceam că după kilometrul 19 poate măresc pasul. De unde atâta… De abia mai alergam după 19 km. De la un pas de aproximativ 6 minute și ceva pe km m-am dus la 7 minute. Dar…am terminat cursa. Îmi simțeam picioarele ca niște spaghete lăsate în apă fiartă, însă nu prea mă durea mai nimic. Am făcut puțin stretching ca să nu am crampe și am și mers pe jos un pic ca descălzire.

După asta am mers pe la City Park Mall, la Cora, ca să fac cumpărături. După încă vreo oră am ajuns acasă și eram tare curios cum arată tălpiile mele. Nu vă arăt poza cu bătăturile pline de sânge, dar vă arăt ce am făcut după…

Cu un capăt ascuțit de ac de siguranță, mânjit de o soluție antiseptică mi-am spart pungiile de sânge și le-am golit. Apoi am aplicat două feșe sterile cu aceeași soluție antiseptică pe răni și le-am stabilizat. De asemenea am luat și o Aspirină ca să nu am vreo febră musculară sau de orice alt fel și mi-a prins foarte bine. Azi mă simt grozav în continuare. A doua zi, bătăturiile arătau foarte bine și uscate așa. Am mai pus iar pansament cu soluție și a doua zi, așa…de control și apoi o să dau jos pansamentul și las bătăturile să se repare natural. Merg bine, mai pot să alerg chiar.

Morala aici e să nu alergi pe distanțe prea mari cu bătături vechi. Bătăturile vechi le-am făcut oricum dintr-un obicei prost de a-mi ascunde șireturile în adidași. Șireturile au ajuns sub talpă și la un 5-6 Km au produs bătături. În ziua semimaratonului meu spontan nu purtam ciorapi tehnici și nici adidașii mei nu cred că mai sunt în condiție prea bună pentru alergat intens. O să-mi cumpăr cândva adidași noi. Oricum, a fost un mic disconfort pentru asemenea realizare. Repet, cândva nici măcar 1 km în continuu nu puteam să alerg. Chiar visam urât că alerg în reluare, fiind complexat de asta. Cândva adică acum 3-4 ani.

La fel ca în orice domeniu, nici aici nu trebuie să exagerezi. Eu așa am simțit să fac în acea zi căci în alte zile n-aș exagera cu alergarea deloc. Vreau să fiu cumpătat și aici. Încă nu am gânduri de alergare în mod competitiv, deși simt nevoia de a mă întrece cu oricine. Cu răbdare și echilibru pot ajunge și acolo. Ideea e s-o fac și corect și cu o mai mare grijă.

p.s. Dacă aveți un sfat de o soluție pentru o refacere frumoasă a tălpiilor, vă ascult! Unii zic de nu-știu-ce cremă anti-friction, alții de picioarele băgate în apă călduță cu sare…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.