Ne înghesuim și noi azi la Aeromania?

Aeromania 2015 by joienegru (63)

Hai că anul ăsta avem soare și cer senin! Ies pozele mai bine față de anul trecut, când nici nu se mai știa exact dacă vor zbura avioanele sau ba. Au zburat și a fost interesant. Anul acesta se așteaptă toți la mai multe surprize.

Organizatorii oricum au pus ca dată de rezervă ziua de mâine, în caz că azi nu era frumos afară. I-am întrebat dacă au suplimentat numărul de toalete ecologice și de puncte de vânzare a berii șamd și au zis că da. Ca de obicei, RATC pune la dispoziție transport gratuit. E vorba de trei autobuze RATC ce pleacă din zona Gării la orele 15.00, 15.30 și 16.00. Acestea se vor întoarce spre Constanța la ora 20.00, 20.30 și 21.00. Dacă pleci la 21:00 să știi că nu-i mai prinzi pe Zdob și Zdub, căci și ei cântă pe acolo. Vezi programul, aici.

Da, va fi aglomerație mare în trafic. Mai rău va fi acum și cu restricțiile de pe podul Agigea, unde nu se circulă momentan pe toate benzile. Asta e. Jumate de eveniment îl vom petrece pe drum. Cu toate astea, cică merită. Programul e foarte încărcat, se va face o demonstrație cu o dronă sau ceva de genul, vor fi dansuri și de toate. O să fie plin de oameni! Luați-vă șepci, poate chiar și niște pături pentru a sta pe iarbă. Intrarea e gratuită dacă nu știați.

Noaptea Lunga a Filmelor Scurte in Constanta 2016Un alt eveniment la care vreau să ajung astăzi este Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, eveniment adus și la Constanța de Victor Maxim & Company. Aici există bilet. Te costă 3 lei dacă ești elev sau pensionar și 12 lei dacă ești altceva. Programul este: 20:00 – 5:00. Locul vizionării este Parcul Tăbăcărie și sunt amplasate la fața locului câteva sute de scaune, bănci și de toate. Încă mă tem de țânțari, dar să vedem ce-o ieși. Eu cred că se va lăsa cu un mic scandal pe ici pe colo de la asta. Cică dacă e ziua ta azi, ai intrare gratuită. Alte detalii, aici. Short-urile vizionate pot fi găsite în lista de aici.

Despre autor /

Un comentariu

  • Poze frumoase îţi doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.