Mâine o să fiu bine…

Din senin, cineva mă întreabă ce fac. E o retorică de politețe, un soi de salut ce îți cere doar un singur răspuns, respectiv acela de „Bine”. Dar, dacă nu faci bine, are sens să răspunzi clasic și clișeic?

O facem des, da. Spunem că suntem bine și cam aia este toată interacția în această situație. Alteori, ne simțim mai răniți sau mai rebeli și răspundem ceva ieșit din comun. Nu câștigăm vreo luptă ci doar câteva întrebări în plus vizavi de starea noastră și aceste răspunsuri bizare. Așa că ce-i de făcut când nu faci bine și vrei să răspunzi că nu faci bine?

Naiba știe… Fii tu, se zice!

Mâine o să fiu bine, spune cineva. Mâine vom trece peste, mai auzi un îndemn. E unul optimist peste măsură și fals… Fals pentru tine, căci pentru unele persoane funcționează. Unele persoane reușesc să te scoată din mintea și istoria lor cu astfel de vorbe ce prind contur dintr-un soi de orgoliu și mândrie a caracterului. Merit mai mult ca tine! De ce să rămân blocat/ă în această stare și în acest Trecut ce e Trecut pentru că tocmai ce-l categorizez eu acum ca fiind deja Trecut? Nu contează! Vrei să ieși din situație! Să uiți umilința! Să confunzi umilința cu deschiderea ta emoțională și chiar sexuală! Vai, Doamne! Chiar am făcut asta pentru el/ea? Ți-o zici cu atâta confuzie și umilință confundată pentru niște momente naturale și umane… Și îl/o vezi ca pe un inamic/ă. O tot pun la ambele genuri, căci suntem egali și aici. Și băieții și fetele resimt atâtea lucruri în mod identic. Și când sunt lucruri corecte și când sunt lucruri interpretate greșit. Și din teama de a nu mai fi rănit/ă și umilit/ă – ca și când deschiderea era o slăbiciune și umilință – decizi să fii rece și închis/ă pentru fosta persoană din viața ta sau actuala persoană ce este deja fostă prin aceste temeri pripite.

Cât de fraier sau fraieră să fii? Pe bune… Să lași așa niște potriviri sau șanse de potriviri pentru temeri, orgoliu, nervi și neînțelegeri…? Asta mă întreb și pe mine, că nu sunt străin de orgolii proaste și dorințe de nu-știu-nici-eu-ce-naiba-căutam mai bun decât am avut într-un moment anume… Dar le resimțim și singura cale de a merge înainte cu bine e să comunicăm și să ne dizolvăm un pic mândria sau un pic mai mult și să ne înțelegem nu doar plăcerile ci și temerile.

Suntem niște proști. Niște sufletiști și romantici și proști iar. Niște sensibili și adânci și proști iar. Și tot așa, până când nu evoluăm. Și e păcat să nu fim proști și să nu evoluăm împreună, căci de unii singuri evoluăm prea rece și prea mofturos din nou și prea reci în continuu. Bună! Sunt un prost/o proastă! Cu deschiderea asta sinceră ar trebui să începem o relație! În rest…? Ține de magia proprie a fiecăruia în parte!

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.