Întâlnire la mare înălțime în Constanța, cu ciobanul de la Stejaru!

Un blogger și un cioban s-au întâlnit la etajul 14 dintr-un hotel din stațiunea Mamaia…. Nu, nu e banc, ba chiar îmi pare atât de tipic Laurei Stroe, când îmi amintesc de galeria de artă organizată de ea pe scara unui bloc din Constanța…

Astăzi a avut loc întâlnirea pentru promovarea evenimentului Picurarlu de la Stejaru, eveniment găzduit de către Laura Stroe și Stănică Enache și Inomar Cluster plus ajutorul adus de către bloggărița Oprea Cami (muza mea pe anul ăsta…și eu muzul ei), Experiențe Dobrogene, Țăranii Dobrogeni, Crama Hamangia și brutăria artizanală minunată Poftă de Pâine.

Ideea primară a fost să ne întâlnim mai mulți oameni, din mai multe domenii, la etajul 14 al hotelului Parc din stațiunea Mamaia, pentru a-i felicita pe cei de la gospodăria Picurarlui de la Stejaru (Picurarlu adică Ciobanul) pentru telemeaua de capră atestată ca produs tradițional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale! Este o mare treabă asta! Uite și atestatul mai jos:

Fac o paranteză rapidă. Ca blogger am participat la atâtea evenimente…de atâția ani (de mă recunoșteau și azi atâția dintre participanți, chiar și cu look-ul meu degajat și cu șapcă pe cap…) și văd mereu de la acești producători sau dezvoltatori de idei/produse, atâtea reușite și lucruri frumoase! De aia participăm și jurnaliști și bloggeri sau prieteni la astfel de adunări de tip-portavoce! Ca să dăm mai departe impresia noastră și bucuria noastră pentru realizările unora, într-un domeniu sau altul. Realizări ce sunt aproape surde ca sonoritate mediatică, dar uite că noi cei care participăm la astfel de evenimente suntem norocoșii, ce avem ocazia să aflăm talentul și reușita cuiva, în cel mai prietenos și degajat cadru. Asta îmi pare mie excelent și frumos foc la astfel de întâlniri!

Ehem… Să-mi șterg lacrima mândriei… Cum spuneam. A fost vorba de o simplă și totuși adâncă promovare a unei realizări dobrogene. O mândrie. Un eveniment mândru!

Încă n-am zis de rău, lumea încă își ține respirația. Ajung eu și la rele…stați așa!

Au participat ca notă de completare a evenimentului și Crama Hamangia, Poftă de Pâine și Ansamblul de Dansuri Tradiționale Armânești „Vanghilizmo” din localitatea Mihail Kogălniceanu.

Am dat la fața locului și de bloggerița și fotografa Nicoleta despre care vorbeam aici, Marius Robert Dinu de la Forte Life ce probabil îl știți, Valentin Coman – acest jurnalist reformat (nu blogger) -, pe care am vrut să-l salut, dar părea așa cam ocupat și am zis să nu insist că este genul ăla de om pe care atunci când îl vezi, te gândești: “Bă, să-l saluuuut, să nuuu? Nu știu…”, Ceti Claudiu ce este acum politician și ce a candidat la Primăria Constanța și ce a fost colegul meu de liceu și ce m-a salutat și m-a întrebat dacă mai am păr pe cap, căci șapca mea sugera că ascund ceva…, senatorul ALDE Ion Popa, (nu mă înșel nu?), fosta mea iubită din copilărie (da, chiar da), Radu Țuglea (bloggerul cu care plănuiam să furăm o sticlă de vin de la Alexandru Petrescu) și tot așa…

DEGUSTAREA! Hai să degust și eu ceea ce promovăm…! Dar…cum? Au început să danseze simpaticii ăștia de la Vanghilizmo și m-aș fi riscat să dansez pe lângă ei spre un pahar de vin măcar, dar mi-era că la întoarcere îmi frig aceștia o machedonească peste paharul meu plin…

Care pahar plin? M-am dus eu așa la “Tonomatul de Vin” pe nume Alexandru Petrescu, manager la Crama Hamangia. Am citit așa puțin despre ei înainte, deși șapca mea așa de șmecheraș și blugii mei rupți și adidașii Adidas Energy Boost ediție 2018 poate nu sugerau că știu eu să mă documentez în prealabil despre cineva sau să știu cum să degust un vin sau cum să-l gust în funcție de preferințe proprii, preferințe ce poate îmi alimentează în acest moment aceste cuvinte pentru acest articol.

Acesta este vinul “Drumul de la Vie” și costă 5,99 de lei la Penny Market. E un Rose Demisec de pe dealurile Munteniei. Nu are treaba cu crama Hamangia. L-am cumpărat adineauri căci Rose-ul Hamangia nu m-a încântat, plus că mi-a fost servit așa în manieră minimalistă, de parcă zici că Doamne-ferește mă îmbătam de la el și lăudam vinul de la altă Cramă după! Acest 5,99 lei parcă a fost mai puternic și mai expresiv ca rose-ul Hamangia, însă poate am impresia asta căci mi s-a servit cu o asemenea manieră bizară.

Mă duc eu la Alex acesta și îi cer un Rose, căci am mai degustat astfel de soiuri când am fost la locația Clos des Colombes, sau la podgoria Alira sau la degustarea LaSapata, ce m-a lăsat cu un gust plăcut al caracterului omului din spatele vinului, dar acest Alex mai mai că mă și dădea afară că mă uitam la un vin alb după ce am băut Rose. Mi-a dat un strop oricum, apoi am cerut iar și iar un strop am primit. I-am povestit iubitei mele și zice ea că poate era vinul așa de prost și că de aia ne servea așa puțin. Am râs… Cât am râs! De aia o iubesc…

Zic eu (după ce am băut Rose) că ce e vinul din sticla x (un vin alb)? El zice că nu se bea vin alb după Rose și că să nu mă mai uit la el. Poate vreau un Roșu după Rose, spuse personajul principal din Iadul poftei mele. Să-mi cadă paharul gol din mână de impresionat ce am fost! Auzi la el! Mi-a dat și un strop de roșu… Ca la împărtășanie. Doamne-ajută!

Mi-am unit forțele cu Radu Țuglea. Am zis că , trebuie să furăm o sticlă de vin și s-o aducem la masă! De unde? Alex păzea cele 5 sticle de vin sau câte a adus de parcă zici că a dat Seceta în Dobrogea! M-am dus eu iar cu tupeu să cer vin roșu și îi zic frumos și cordial: “Se poate încă un vin roșu?”. Îmi răspunde omul-perfecțiune că desigur că da și îmi toarnă elegant, cu un șervețel sub gâtul sticlei, încă o porție minusculă plus încă una ca s-o facă dublă, de data asta! Mă întorc cu paharul sub jumate plin, dar mai plin oricum, și zice Radu: “Mamă, cât ți-a pus!”. Deci…a fost amuzant rău!

E o critică în povestea asta. Respectă-te ca și profesionist în meseria ta, dar adaptează-te la audiență și deschide-te! Că “degustăm” deseori mai haotic ceva nu înseamnă că nu știm să catalogăm un produs cumva și deseori nu produsul e catalogat ci evenimentul, brand-ul și chiar omul din spate sau chiar omul din spatele omului din spate!

Ca stil obiectiv, aș nota evenimentul ăsta cu un 3 din 5, ca notă. Ca stil personal, l-aș nota ca 4 din 5. Adică e foarte bine! Mi-ar fi plăcut să fie un spațiu un pic mai vast sau de fapt să fie același spațiu, organizat diferit. Era mai bine să fie dansul desfășurat într-un capăt al camerei, ca să poți să te servești cu produsele promovate, fără să te simți stânjenit că te strecori printre dansatori, sau fără să-ți fie teamă că-ți zboară brânza din farfurie la un Pamporea energic. Era bine să fie deja pe masă farfurii cu mâncare și extra să-ți iei cum și era masa gândită, în stilul de autoservire. Mai era bine să poți să-ți cumperi un kil sau două sau două zeci de brânză, dacă voiai asta.

În rest, mi-a părut superb evenimentul. Degustare de brânză, pâine, vin, dans, la etajul 14, cu o priveliște frumoasă spre lacul Tăbăcărie sau spre plaja stațiunii Mamaia… Foarte tare! Brânza cu roșii și nu-știu-ce legume a fost preferata mea, apoi cea cu miez de nucă. Cea “fleoșcăită” în ulei cu măsline n-a fost pe gustul meu, dar…gusturi și gusturi. Pâinea!!! Vai de mine! Pâinea aia cu măsline…divină! Pe primul loc. Am mâncat apoi și din aceea de secară, ce avea cred că miez de nucă în ea de asemenea, iar la plecare am mai luat o felie ce avea brânză în ea. Ce mă bucuram că am gustat-o căci e pe al doilea loc în gustul preferințelor mele din această zi. Vinul Hamangia m-a dezamăgit. Ca servire și ca accesibilitate, dar și ca gust. Rose-ul prea slab… Ah, nu v-am zis dialogul ăsta:

– Rose-ul ăsta este totuși cam…ușor așa…foarte ușor, zic eu.
– Păi așa este rose-ul! Cam ce mi-a răspuns manager-ul.
– Bine, dar am mai degustat eu Rose și era ba mai tare, ba fructat…
– Ok. Să rectific! Așa este gândit Rose-ul nostru…

I-am dat un răspuns tâmp și elegant la replica asta năucitoare, dar îmi venea să-i bag un Coca-Cola peste pahar și să-l arunc de la etajul 14. Pe pahar, nu pe dânsul…

A fost un eveniment grozav. Zic 4 din 5 ca aspect personal, căci mai totul a fost bine iar ce nu a fost perfect ține de confortul meu propriu. Un 4 din 5 pentru prietenii mei văzuți acolo și pentru cunoștințele pe care le-am recunoscut eu sau ce m-au recunoscut ele pe mine. Nu mai zic de Stănică Enache, pe care la început l-am văzut cam ca un soi de politician sau ceva, dar apoi l-am văzut ca pe un om energic și curios și prietenos. Chiar m-am bucurat să-l revăd!

Un 4 din 5 pentru oamenii minunați pe care i-am văzut luptând pentru un business și pentru o idee. Tot Stănică Enache mi-a zis de soțul Mirabelei Burrichter (ce este fiica ciobanului Nicolaie Migit <<Picurarlu>> și cea care l-a introdus pe acesta pe platforma online Țăranii Dobrogeni), că acesta lucrează activ la a promova această brânză lăudată și certificată, pe teritoriul Germaniei. Cum să nu te uimească aceste lucruri? Și le vezi des de la atâtea entități când participi la astfel de evenimente! Din acest motiv e frumos! Din acest motiv merită să ai speranță. Știți ceva? 5 din 5 zic! Pentru spirit. Pentru spiritul acestui eveniment, dau nota 5 din 5!

.:: Găsiți aceste produse în comerț dând click pe link-urile de mai sus.

2 thoughts on “Întâlnire la mare înălțime în Constanța, cu ciobanul de la Stejaru!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.