Incomoda și rușinoasa întâlnire cu actorul Aziz Ansari

Ansari at the Golden Globes with his Time’s Up pin. (Photo: Getty)

A apărut pe un website o poveste destul de controversată. Practic, o oarecare fată a povestit cum s-a apropiat de actorul Aziz Ansari (pe care poate îl cunoașteți, poate nu) și cum a ajuns la o scurtă întâlnire la cină cu el, iar apoi acasă la acesta pentru o partidă de sex stânjenitor!

Fata, sub pseudonimul Grace (bună cuviință, în traducere), se afla acompaniată de cineva la evenimentul de after-party de la premiile Emmy 2017. Acolo l-a recunoscut pe Ansari (fiind fană) și și-a făcut curaj să se bage în seamă cu acesta, bazându-se pe coincidența de a fotografia amândoi cu aparate foto vechi pe film. Ansari a ignorat-o prima dată, dar apoi a intrat în discuție. La plecare, Grace a fost abordată de Ansari din nou, care i-a cerut numărul de telefon.

Pe 25 Septembrie 2017, după câteva zile de vorbit prin telefon, și-au dat întâlnire la un restaurant/bar. Au mâncat un pic, au băut un pic și au discutat varii lucruri. Mai mult ea a vorbit cică. Grace spunea că Ansari părea nerăbdător să plece de acolo și a cerut nota de plată destul de repede. Au ajuns la el la apartament apoi și au început să se sărute. S-au dezbrăcat, dar ea era totuși inconfortabilă că se mișcă mult prea repede treaba. Asta n-a oprit-o să-i facă un oral.

Practic, el a sărutat-o flămând, iar după câteva minuțele a zis că ia un prezervativ. Ea l-a oprit pentru un time-out și s-au sărutat iar. El i-a făcut sex oral, apoi ea i-a făcut lui. Ca să fie rușinea și mai bună, Grace povestește că Ansari avea o mișcare personală anume, unde îi băga în gură două degete în formă de V și apoi căuta să le ducă între picioarele ei. A zis că era o mișcare repetitivă și obositoare, ca un soi de joc. Nu se oprește aici incomodul. Ansari a repetat de câteva ori întrebarea “Unde vrei să ți-o trag?”. Nah, suntem cu toții adulți, hai să citim în continuare! Sunt detalii publice deja!

Apoi au ajuns la un time-out, căci era inconfortabil pentru Grace. S-a dus la baie unde a stat 5 minute să se adune. A ieșit, i-a comunicat că nu se simte totuși bine cu această grabă. Ansari a înțeles și s-a scuzat și a zis s-o ia mai moale. Au stat pe canapea un timp, i-a mângâiat părul. Apoi iar s-a ajuns la un moment mai picant și Ansari i-a propus din nou să-i facă oral acestuia. Grace i-a făcut oral. A dus-o apoi în fața unei oglinzi și a întrebat-o iar unde vrea să i-o tragă. Sătulă în sfârșit, Grace a reușit să protesteze cumva spunând repetitiv că “Toți bărbații, sunteți la fel!”. I-a zis-o! Au discutat puțin iar Grace a zis că pleacă acasă. Ansari a înțeles și a pupat-o (deși ea nu prea voia asta) și i-a chemat un Uber. Nu mult de la acest moment, Grace i-a dat un mesaj că nu s-a simțit comodă iar Ansari i-a dat un mesaj înapoi spunând că îi pare sincer rău de asta.

La câteva luni de la această poveste, uite că Grace a ieșit cu relatarea publică, catalogând-o ca fiind agresiune sexuală. Articolul îl găsiți pe website-ul Babe, însă imediat a apărut și o replică în acea zi pe website-ul The Atlantic, în care un jurnalist îi ia apărarea actorului. Ansari a venit după acel articol cu o replică, spunând că ceea ce s-a întâmplat în acea seară a fost ceva consensual între doi adulți (Grace avea 22 de ani în acel moment, Aziz avea și are 34 de ani).

VOI CE SPUNEȚI?

foto via getty

Acum că știm povestea, hai să analizăm! Ia puneți-vă voi în locul numitei Grace! V-ați pune de fapt în acel loc? Cum sună toată povestea asta? Îmi sună reală, categoric! Dar, nu-mi sună deloc a agresiune, un #metoo aruncat așa cu lejeritate ca să-ți acoperi stângăcia tinereții. Și Ansari este tânăr încă! Așadar, da, aici eu unul chiar cred că se poate vorbi de o stângăcie cruntă într-un proces de flirt și sex.

Din păcate pentru Ansari, aceste detalii îl fac mult de rușine, deși…oameni suntem. Nu-i nimic nou în domeniul ăsta. De câte ori n-am fost și noi (băieți sau fete) implicați în anumite scene demne de a-ți băga capul în nisip de rușine a doua zi? De câte ori nu ne-am simțit presați să intrăm într-o acțiune sexuală din motive aiurite sau greșite? Da da…și noi băieții!

Dacă tot e la liber informația despre seara respectivă, hai să vin și eu cu o analiză! Aziz Ansari a greșit aici căci s-a grăbit! E și persoană publică! E cam riscant să te cuplezi așa cu oricine, oricât de vedetă ești! Fata însă, fiind posibil mai boemă și mimând bine o maturitate anume, l-a convins să meargă mai departe cu siguranță. Sunt doi în jocul ăsta.

El apoi s-a comportat ca un puștan, sărutând-o flămând și sărind repede peste niște pași esențiali. Cunoaște-ți audiența, aș spune eu! Sari tu ca Johnny Bravo pe fata cu aparatul vechi pe film în mână! Bad mistake! Ansari este evident fără experiență în capitolul ăsta. Nu suntem mulți perfecți, nici pe departe, dar unii… Faza cu V-ul în gură m-a făcut să-mi pun palma pe frunte. Adică, merge asta doar în unele cazuri iar pentru asta trebuie să fii atractiv în alt mod, nu doar intelectual. Ia uitați-vă din nou la fața lui Ansari! Acum imaginați-vă că vrea să facă faza asta cu voi! Plus că din nou, contează și fata! Plus că cel mai mult, pentru o asemenea “schemă”, contează gradul de chimie și înfierbântare! A fost o stângăcie enormă din partea lui Ansari, însă fix relatarea fetei arată că omul nu era rău intenționat ci doar fără experiență și poate chiar intimidat de rolul său într-o astfel de aventură. Se întâmplă des.

Grace a greșit de asemenea. În primul rând, că a dat evident semne că vrea mai mult și apoi a dat și acțiuni ca să confirme asta. E tipic tinereții, să știi că ai intrat în ceva și din rușine sau lipsă de experiență de asemenea, să nu știi ce să zici sau ce să faci și să râzi când de fapt ai vrea să fii serioasă. Amândoi au fost adolescentini. Marea ei greșeală este că a decis să iasă cu povestea asta la înaintare! E un pas nedemn și rușinos pentru o ființă umană. Ce ar fi dacă am ieși și noi acum la suprafață cu toate chestiile incomode și ciudate sexual (ciudate rău uneori) făcute de fostele noastre persoane din viața noastră? Păi ce-i cu circul ăsta?

Chiar și actori precum Liam Neeson și-au făcut curaj să declare că multe din acuzele pe temă de hărțuire sexuală o iau razna de tot și tind să rănească foarte mult bărbați ce nu merită asta. Desigur, imediat au apărut voci negative împotriva lui Neeson! Asta de acum două zile gen!

E grav ca o fată sau femeie să fie hărțuită, dar știți povestea cu băiatul care striga Lupul? Cred că tocmai și-a făcut operație de sex. Mă aștept la un recul puternic vizavi de această atitudine și o încredere scăzută în toate mărturiile de acest gen și cine va pierde? Fix sexul feminin! Hai să fim mai atenți cu anumite acuzații pe care le aducem cuiva și să ne asumăm mai bine rolul fiecăruia într-un flirt sau într-o relație sau aventură!

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.