Iar Duminică iar alergare în grup

      No Comments on Iar Duminică iar alergare în grup

Cam tare dor îmi era să mai alerg și eu într-o zi de Duminică! Iar asta nu la muncă, pentru că asta am cam făcut toată luna. De ce? Căci mi-am sacrificat liberele mai plăcute pentru mersul la dentist. Asta e, trebuie rezolvată și asta.

Azi mă îmbrăcam eu cât mai bine, uitându-mă cu ochii pe Soarele de afară ce tot ieșea dintre nori. Am zis să-mi iau pe dedesubt doar un tricou tehnic și apoi bluzonul din imagine peste. A fost perfect. Vremea a fost perfectă cu totul. Ies eu din casă și îmi fac așa curaj și intru direct în alergare și traversez strada și zic ok…hai că am de alergat până în stațiunea Mamaia și…tit tit…mă claxonează prietenii de alergare și mă iau cu mașina. Da, deci…nu prea multă încălzire în alergare, dar le mulțumesc, căci m-au scutit de o grabă.

Sperau ei să mai găsească măcar vreo două persoane în parcare la Aqua Magic, acolo de unde se pleacă în alergarea săptămânală Sanasport și totuși erau încă vreo 4 persoane și au mai venit încă două și încă una și încă trei și încă două și ne-am adunat puțin peste 20 de persoane. Puțini, dar totuși…suficienți. Am făcut încălzire, am făcut eu poze și apoi am alergat ba mai băbește așa, ba mai competitiv. Am și uitat să dau share de pe Endomondo la alergare. O să dau acuși.

A fost bun traseul pe nisipul din stațiune și n-am mai dat de câinii despre care dezbăteam și în interviul de aici de la Radio Constanța, unde vorbeam despre alergatul în Constanța și parcul Tăbăcărie tot mai ciuntit și altele… Ca să vezi! Ce spuneam acolo se adeverește negativ pe zi ce trece!

În rest, o zi mega frumoasă. Alergare frumoasă. Glume, râsete…bere la City Park pe post de hidratare, reduceri la Sevda și la toate magazinele de pe acolo cu ocazia Black Friday și tot așa… O zi de Duminică liniștită… Mi-era dor.

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.