Iar comuna Greci, iar aventură nebună!

Am ajuns zilele astea prin Greci, Tulcea. Ultima dată când am fost aici, m-a prins o furtună criminală! Acum a fost bine până când…m-am rătăcit!

O iau cam invers-proporțional cu poveștiile pe blogul meu. De la cele mai recente gânduri sau întâmplări la cele mai din urmă de când n-am mai postat nimic. Sufăr și eu de ce suferea Benjamin Button. De 8 Martie am fost cu o parte din gașca de alergare în comuna Greci din Tulcea. Pentru unii, ideea era să alerge pe sus și pe jos și pe stânga și pe dreapta și treaba lor… Pentru mine, ideea era să urc și eu odată pe amărâtul de vârf Țuțuiatu din zona aia!

Nu e greu de făcut asta, dar e extrem de greu când ești cu alții. Eu singur urc așa ceva în 10 minute! Pe bune. Sunt maimuță eu și n-am stare! Dar cu alții, o mai iei ușorrrrr….mai dai o mână din galanterie ca să ajuți fataaaa….mai aștepți pe x și y din gruuuuup… Nu. Nu-mi place. În 2016 am pățit-o din cauza Vremii. Am luat-o așa senin și veseli spre vârful amărât și a venit o furtună și ne-a prins și ne-a fulgerat și tot! Și n-am putut să urcăm până sus! Câtă oftică! Ei bine, acum…am reușit!

Aveam și un temerar pe bicicletă cu noi și a urcat destul de mult cu noi până când n-a mai putut. Un grup eram în față și alții în spate. Mai urlam așa în văzduh noi cei dintâi și ni se urla înapoi ca și confirmare că cei din urmă sunt pe…urmele…noastre. Alți urcători străini de noi se amuzau de nebuniile noastre.

Am ajuns în “vârf”, ne-am făcut sesiunea de poze, unii au mâncat… Apoi, hai să coborâm. Dar, de ce să coborâm ca oamenii normali pe unde am venit? Hai să ne fucking rătăcim prin pădure așa de amuzament!

Am luat-o la vale. Eu și prietena am luat-o la stânga și ceilalți nebuni ne-au chemat la dreapta și ne-am dus după ei și duși am fost. Am ieșit pe la cine-știe-ce drum județean.

Cam așa să estimăm că a arătat situația. Distanța oricum era una mare!

Pe parcurs însă, a fost frumos și ne-am amuzat și am cules ghiocei mulți. Am ieșit, cum spuneam, pe un drum. Dă-i și fă acum ceva! Bani nu prea aveam la noi, căci…am ieșit la alergare și plimbare; Semnal la telefon lipsă. Eram și cu doi copii după noi. Ne-am rugat de câțiva băieți din zonă să ne ducă la Luncavița, cel mai apropiat sat. Acolo am prins semnal și i-am sunat pe alți alergători din grup ce erau cam la vreo 50 Km de noi deja. Dar…ne-au salvat! Și cei cu căruța și alergătorii noștrii constănțeni ce au venit ca să ne recupereze.

Deci să o luăm așa pas cu pas. Am ieșit din pădure! Naiba știa unde suntem… Am luat-o pe DJ în jos… Am ajuns la un bar ceva și am luat o apă, o bere… Lângă noi, câțiva tineri petreceau și aveau căruțele acolo. I-am rugat să ne ducă în sat. Și…am urcat în căruțe!

Băi! Eu nu știu când ați urcat voi ultima dată într-o căruță, dar eu nu mai țin minte! Ce am început să râdem! De disperare un pic așa, cred. Și selfie… Și video… Ba că ăla are calul șchiop, ba că i s-a desumflat roata la căruță…! N-ai văzut așa ceva! Eram ai nimănui și bine cu puștii ăștia cărora să le dați o bere dacă îi vedeți, căci ne-au scos din belea. Iar Greci… Iar Țuțuiatu… Iar ceva memorabil… Nu știu cum s-a nimerit. Bine că aveam parte de o vreme extraordinar de echilibrată. N-am cum să uit întâmplarea asta și sincer să fiu, de abia aștept data viitoare când mă voi rătăci pe undeva!

Despre autor /

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.