I am the master of my fate…

      No Comments on I am the master of my fate…

…I am the captain of my soul.

captain of my soul

Îmi cam place versul ăsta din lucrarea Invictus a lui William Ernest Henley. Am citit-o ocazional, pe sărite. Nu-mi pasă despre ea, dar îmi place mult partea asta. În contrast cu “The Art of Racing in the Rain” de Garth Stein, pe care o citesc acum, dar cu elemente de bază comune. Fun fact: Tocmai am descoperit acum că această carte va deveni și film în anul 2019. De abia aștept!

E un vers puternic și convingător. Mă face să mă gândesc la atâtea cărți aproape-citite. A citi este ceva complex. Plictisitor-rău pentru mulți, Plictisitor-standard pentru mulți alții și interesant sau fascinant pentru oricare alții, ce rezonează cu ideea directă sau indirectă a poveștii primare din spatele unei narațiuni personale. Sau un mix al tuturor acestor categorii, uneori. A citi este ceva personalizat. Clar.

Eu, de exemplu, mă și regăsesc mă și nu, în atâtea scrieri. Aceste scrieri trădează deseori povești personale, deci feluri personale. Este normal să mă regăsesc în unele și nu în altele și să mă opresc din citit o carte după primele câteva zeci de pagini. Asta se întâmplă și în Viața de zi cu zi, cu persoanele din viața ta. Asta o poți face după ceva experiență, căci unele scrieri te prind mai prin alte capitole… Interesant este însă că poveștiile alea îți dau cuvintele și definițiile propriilor trăiri. Apropo, de aia e bine să citești o carte…ok? Găsești cuvinte sau definiții pentru ceea ce simțeai, dar nu știai să exprimi. Asta e definiția simplă a Cititului.

Însă a fi Căpitanul sufletului propriu este cel mai probabil o călătorie lungă cât Viața însăși.  Un vers înșelător, ce-ți tachinează simțul Perfecțiunii! Singurul meu tatuaj bizar de pe antebraț vorbește despre Echilibru și cum tind spre el și poate că ăsta și este sensul corectitudinii în mine: să tind spre ceva ca să caut mereu sau ca obișnuință a fi mai…bun. În lipsa unui cuvânt mai elocvent, aleg “bun”. Nu mai blând sau mai decent. În niciun caz. Mai bun, personal.

Fiecare avem pitici și fiecare avem vicii sau lacune comportamentale, dar asta nu ne poate opri din drumeția noastră spre un echilibru bun. Nu pentru alții, ci pentru noi. În grup cu alții, dar separat noi. Cu alte cuvinte: E important să ne adaptăm social, dar să nu uităm de caracteristica noastră personală. Indiferent de cost și priviri. Suntem ciudați mulți iar ciudățenia aia nu e absolut deloc ciudățenie cât e “personal touch” al Naturii. Adică avem ceva al nostru. De ce să șlefuim degeaba această natură personală? Hai să ne mai și acceptăm! Cu un umor bizar, cu un fel introvertit aparte, cu o gură prea mare sau o lipsă de chef cât Jupiter. Suntem noi și sunt și alții la fel, sau diferiți dar în aceeași categorie: cea a Omului. Suntem ok. Suntem absolut naturali, cu bune și cu rele. Avem dreptul să zâmbim și avem dreptul să ne dăm cu capul de pereți. O altă vorbă relevantă și finală: Nu-i nimic nou sub Soare.

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.