::: gânduri | ramă în ramă

Ma uitam pe inbalarii.ro si vad ca Tudor, tipul din spatele blogului, a aparut de curand la Dupa Bloguri. Spunea o chestie care iti da de gandit: Daca iei lucrurile prea in serios in Romania, clachezi.

Eu toata viata am gandit foarte mult. Cine m-a cunoscut mi-a vazut si parti rele si parti bune dar in acelasi timp si-au dat seama ca prea ii sufoc cu felul meu filozofic de-a fi. Eh, ce sa zic. N-am fost doar ganditor si-atat niciodata, doar in ultimii ani ce mai m-am molesit si mi-am facut blogul asta ca sa scriu nu stiu ce in el, insa mereu am actionat foarte mult. Cine m-a cunoscut in momentele de actiune si-a dat seama ca intradevar „ma tine” sa fac ceva, orice, oricat de dement sau irecuperabil ar suna. Insa cum ziceam, acum sunt molesit si a cam venit timpul sa ma refac.

Ziceam de Tudor. A zis chestia respectiva si mi-a dat de gandit desigur, insa mi-a dat de gandit in stransa legatura cu alt gand recent. Cred ca dauneaza sa iei lucrurile prea in serios oriunde ai fi. Acest lucru intra in conflict cu gandurile de bine pe care le ai ca om cu principii si moralitate si suflet, insa…cine spune de moralitate…de principii, de suflet? Cine da definitia? Uitati-va la poza asta de mai sus, poate noi chiar suntem ganditorii aia care se uita la gaura hexagonala stand pe un hexagon, poate chiar e atat de simplu. Realitatea asta nu e ceea ce invatam de la parinti ca e, nu e ceea ce ne invata cartile, realitatea e relativa caci mereu e noua. Asadar istoria poate nu-si are rostul nici macar un gram. Una este trecutul, alta este istoria. Eu m-am nascut nou, nu in comunism, nu in monarhism sau in Grecia antica. Pe mine nu ma ajuta cu absolut nimic ca stiu atatea cate trebuie sa stiu. Noi invatam cum sa aplicam invatatura intr-un sistem ce ne cere sa invatam. Adica ne creem o viata falsa intr-un mediu real. Ceva de genul armatei. Ne antrenam ca sa luptam razboaie imaginare si purtam razboaie adevarate doar pentru ca ne antrenam.

Cu toate contradictiile astea, mai ales contradictiile istoriei, mai ales contradictiile istoriei apropiate, cum sa nu gandim ca poate luam lucrurile prea in serios? Iar „prea in serios” nu trebuie sa insemne neaparat ceea ce pare a suna, ci poate sa insemne ceva alternativ, o varianta simpla la care nu ne-am gandit. In fine, fiecare isi gandeste singur viata, asa ar trebui, insa eu vorbesc si am blogul asta caci poate in acelasi timp se regaseste cineva in cuvintele astea, sau intra cineva pe aici sa-mi zica o alta idee care poate ma inspira. Chiar si asa, cred ca tot noi avem raspunsurile. Mai in gluma, mai in serios, zicea cineva ca nu ar trebui sa ne lasam opriti de constiinta cand vrem sa facem un lucru nebunatic, mai aparte. Oare nu e asa? Nu stiu cati din voi v-ati speriat de cineva si n-ati facut nimic pentru un timp, insa apoi i-ati comentat ceva si v-ati luat un pumn in cap si ati dat si voi vreo doi inapoi. Sentiment mai frumos ca ala…mai rar. Scuzati-mi exemplul negru, dar multe cazuri au astfel de leacuri. Durerea fizica e o nimica toata pe langa cea psihica. Iar cand nu e vorba de durere fizica, e vorba de o teama de a pierde ceva. Nu se merita sa traiesti ani de zile ca si cum te-ai trezi in fiecare zi tras la indigo. Omul, prin structura sa fizica, este un animal mobil, este un animal dinamic. Noi ne luptam cu noi insine, pentru ce? Pentru o societate, pentru un Stat despre care ni se spune ca e al nostru si ca trebuie sa-l iubim? Suntem cam naivi. E ca si cum ne lasa cineva un copil in brate si zice sa-l ingrijim ca e al nostru, cand de fapt nu stim cand va veni ziua aia cand acea persoana o sa-l ia inapoi. Traim cu frica zilei de maine iar existenta vorbei asteia presupune mult rau inutil.

In fine, treaba voastra. Eu vorbesc singur, nu cu voi. Daca vreti sa ascultati, bine, eu am altele de facut…

limp bizkit – down another day

Despre autor /

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.