Eu nu aș mai cumpăra carne de la LIDL vreodată în viața asta efemeră…

Mâzga aia de mai sus se numește carne tocată de porc și este produsă de către cei de la SC Avicarvil SRL din Vâlcea.

Mie nu mi-a plăcut niciodată LIDL în România. A apărut prima dată pe la noi în Constanța prin anul nu-știu-care (probabil 2010), în zona Tomis 3. Nu auzisem atunci despre LIDL și mă amuzăm de numele său. Am citit apoi că e mai apreciat chiar decât Penny Market, căci are prețuri și mai mici și fel și fel de produse bune. Când am intrat în magazin, am rămas mască de sărăcia de acolo. Un magazin atât de nou și atât de sărac în produse…

Un deceniu mai încolo, am aceeași părere despre LIDL. Zici că este un butic de ăla din comunism, cu geamuri de alea cu gratii, unde vezi acolo cel puțin 100 de produse expuse pe porțiunea aia mică de geam, evoluat într-o hală ne-atractivă cu câteva produse de casă.

Noi nu luăm multe de la LIDL, doar fistic, înghețată și pâine cu semințe să zicem. Berea nu stă în frigider, iaurtul lor grecesc s-a dovedit a nu fi foarte sănătos…nu știu. Nu-mi plac chestiile astea.

Și ne-am luat noi carne. Și carne tocată și pulpe… Ne grăbeam, am zis să luăm de acolo. Ceva carne tocată de la Agricola, ceva pui de la Fragedo… Glumeam. Singura marcă de carne de pui de porc, de tocată, de pulpă, de piept, de orice…era cea no-name, a celor de la Avicarvil. Am aruncat carnea tocată și ambalajul, dar o mai am pe aia de la pulpă…

Stai că mă enervează și MxHost ăsta al meu. Nu mă lasă să uploadez poze. Alt serviciu tip-LIDL în unele ocazii. Azi de toți mă iau!

Așa. Am luat noi mă carne tocată de zici că era și mestecată în gură. Cică să facem niște perișoare pentru o ciorbă. De unde. Ca Superman în fața unei sulițe cu kriptonită-n vârf, perișoarele noastre s-au tuflit. Și ca un trandafir frumos de primăvară într-un câmp verde, dar de plastic acest trandafir, perișoara fiartă ca test într-o oală cu apă nu avea niciun miros sau „spirit” de carne adevărată. Ați căutat vreodată cuvintele „varza china” pe Youtube? Exact despre așa ceva cred că vorbim aici.

Așadar. Lecție învățată. Never again din LIDL. Poate o gumă orbit, poate o banană că poate n-au cum să dea greș la asta, poate o soluție W5 de curățat, dar nu chestii serioase și importante.

Despre autor /

Un comentariu

  • Marian

    De acord.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.