Drumeție prin…Predeal!

      No Comments on Drumeție prin…Predeal!

Am făcut și eu o drumeție prin Predeal și nu numai și am zis s-o notez și pe blog. Ce-i drept, am făcut asta acum vreo două săptămâni, dar uite că greu mai prind și eu timp și chef să scriu pe aici.

De data asta, n-am fost singur. Ne-am cazat în Predeal. O pensiune nu tocmai strălucită și nu tocmai ieftină, dar ok pentru a te relaxa un pic, departe de canicula din oraș. Am văzut și o ursuloaică noaptea târziu! Am ieșit la alergare puțin pe străduțe și voiam să ne plimbăm și spre o pădurice, dar cum fix prin zona aia am văzut ursul, am zis că…mai bine nu.

În prima zi am nimerit ceva soare, însă apoi a venit o ploaie torențială ce ne-a prins în oraș. Mi-era dor de ploaie oricum… Am avut noroc să dăm de un taximetrist; am avut ghinionul să fie un bizar și jumate, însă am mai apelat la el să ne ducă a doua zi la “7 scări”. Pălăvrăgea mult omul și vorbea mult de Religie, dar era inofensiv.

A doua zi am prins frumos afară și duși am fost devreme spre 7 scări. Un aer răcoros acolo și destulă lume ce se ducea în acest loc pentru scări sau pentru tirolienele din zonă.

Un loc curat, un bilet de 10 lei și dă-i și urcă puțintel. Locul este superb, ca în Filme, ca să zic așa. Pentru oameni sportivi e floare la ureche, pentru alții era un traseu un pic mai dificil. După scări, te întorci într-un peisaj scenic și relaxant. Musai să ai ghete pentru un asemenea loc, însă nici cu adidașii de alergare nu mi-a fost rușine.

Tot în aceeași zi, întorcându-ne în Predeal, am luat trenul spre Bușteni, ca să vedem cascada urlătoare. Nu urla prea tare. Nu ajungi foarte greu acolo.

La întoarcere ne-am oprit puțin în pădurea respectivă și am stat liniștiți. Așa liniște să tot “auzi”. Foarte frumos! De mâncat am mâncat două-trei chestii de la supermarket și ceva supă a la grec și bulz cu ceva cam mult cașcaval, dar bun…

Nu-s prea plimbat prin țară și pentru mine au fost locuri noi de vizitat, inclusiv Predealul sau Bușteniul. Vreau să fie ceva cu repetiție! Să vedem ce loc nou vom mai explora în curând! Am auzit de câteceva interesant prin Predeal, cu peșteri și tot tacâmul. De abia aștept! Voi…? Mai trăiți? Uite că și eu da!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.