Dar cine este perfect pe lumea asta?

      No Comments on Dar cine este perfect pe lumea asta?

Îmi e așa de greu să fiu eu și doar unii înțeleg astfel de vorbe. Unii născuți din predispoziții genetice într-un anume fel. Sunt solitar, sunt închis și sunt de asemenea deschis și amuzant și spiritual și de ajutor, dar sunt un pustnic! Ce pot fi mai departe, oare?

Poza de mai sus era cu verișoara mea, pe care o descopeream acum ceva ani. Și m-am îndrăgostit de ea și am zis că seamănă fizic exact ca mine. Parcă era copilul meu! Și acum a crescut și nu-i sunt totuși alături și este o persoană anume și cu toane anume… Și nu știu și nici n-am chef să-i fiu eu vreun etalon, dar mă oftică faza că am cunoscut-o în poza de mai sus și că în ziua de azi nu mai știu ce face. Zici că-i a mea! Că nah, semănăm! Mi-ar plăcea să discutăm despre vârste și viață și alte rahaturi specifice creierului uman… Dar, nu prea merge așa viața! Și la vârstele mele mai tinere, au încercat alții să-mi insufle o învățătură și totuși n-au reușit, căci vârsta își ia înțelesul învățăturii cu altă ocazie… Una “potrivită” pe moment. Poate fără ghilimele chiar…

Adică poate aflii secretul vieții cândva, dar dacă nu ai starea, n-o să înțelegi asta! E ridicol, dar e perfect plauzibil și concret! Uneori ești apropiat cuiva doar pentru că-i înțelegi complexitatea, însă ar ajuta să știe și persoana aia că asta resimți de fapt!

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.