Cum se face accesul la Festivalul Neversea | Poze și Video

Astăzi este prima zi a Festivalului Neversea, un eveniment ce dorește să adune câte 50.000 de persoane în fiecare din cele 3 zile de desfășurare. În prezent, participarea este în toi, dar nu tocmai numeroasă. Participanții fac rost de brățările de festival, mai stau la o coadă, sunt controlați la intrare și apoi intră în zona festivalului.

Eu o să intru mai încolo pe porțiile evenimentului, momentan doar am făcut poze pe la orele 14:00 – 15:00 prin zona plăjii Modern, pentru a afla cum se derulează organizarea. O să încep rapid să detaliez cum se face accesul în zona îngrădită!

În primul rând, nu căutați să intrați pe plaja Modern prin zona hotelului IBIS căci nu se poate. Cea mai apropiată cale de acces de acolo se află în fața muzeului de Istorie, intrarea spre Portul Tomis.

De aici ai de făcut un mic “pelerinaj” până pe plajă. Îi auzeam pe mulți dintre participanți plângându-se de atâta mers pe jos. Pe la ora 14 și ceva era o coadă măricică în zonă, dar în niciun caz “kilometrică”, așa cum se minuna Presa locală.

Intrarea se face prin corturile acestea din fața intrării oficiale. Ai zona VIP în stânga, zona standard imediat lângă și zona pentru Minori în dreapta. Ai grijă să nu-ți uiți buletinul căci n-o să ai acces la Festival! Fix lângă, mai e un cort.

Am întrebat un voluntar ce-i cu acest cort și n-a știut să-mi zică. S-a descărcat puțin, spunând că organizarea este proastă și nu li se spun prea multe și că trimit oamenii de colo colo. Am auzit și un agent Zip Escort plângându-se colegilor că i se spune una și alta, să lase pe unul să treacă apoi să nu lase pe altul și că nu știe ce și cum. Voluntarul spunea că voia să plece azi de la atâta stres. Un alt voluntar m-a lămurit. A spus că aici ajungi doar dacă întâmpini dificultăți la primul cort, cel principal. Căci pot apărea probleme de rezervare și altele. Deci nu vă înghesuiți aici degeaba că veți fi trimiși în acest secund cort doar dacă e problemă. În primele corturi primești brățara de acces. Înăuntru se află câteva persoane cu laptop-uri. De acolo te duci spre intrare, spre control.

Aici ești practic controlat prin buzunare și prin geantă. Un fel de “pe controlatea și pe luatea”… Am stat un timp aici ca să analizez cum se desfășoară lucrurile. Agenții ZIP Escort păreau ok și explicau normal cum stă treaba. Unii au intrat cu ghiozdane normale (de școală), altele au intrat cu poșete de dimensiuni normale. Majoritatea însă nu intrau cu așa ceva. Așadar, ba îți iei un ghiozdan care să încapă în cutiuța asta:

ba îți încerci norocul și riști să fii întors din drum. Repet, câțiva au intrat cu ghiozdane normale și nu păreau a fi din Staff sau din categoria VIP. Nu știu ce să zic… Mai bine îți iei ceva micuț la tine și aia e!

După control, ai intrat și te poți bucura de facilități! O să revin și cu recenzia exactă a acestui proces și a acestei experiențe.

Unii se dezbărcau deja de haine și se întindeau pe bean bags sau pe alte locuri amenajate. Alții erau deja cam semi-dezbrăcați. Foarte mulți nu intrau încă în perimetrul festivalului, căci plănuiau să vină mai spre seară. Am auzit multe persoane spunând că mănâncă mai întâi, fac o plajă și vin apoi pe la ora 22:00. Așadar, deși la ora 15:00 nu mai era coadă deloc, presimt că se va repeta situația pe la ora 19:00 sau 21:30. Un jandarm a estimat că sunt vreo 2000 de persoane la coadă (asta la ora 14:30).

În rest, nu uita că dacă vrei să cumperi ceva din interior, va trebui să te folosești de cartea ta de credit/debit sau de cash doar la punctele Reiffeisen, pentru a-ți încărca brățara. Cam cum se întâmplă și la Therme București, să zicem. Găsești înăuntru snacks-uri, băutură, mâncare…mai multe. Văd că cei de la Kaufland au amenajat și un tobogan gonflabil pe acolo. Vremea era cam răcoroasă azi, dar după ora 15:00 s-a făcut foarte cald. Nu știu dacă va ploua diseară, dar probabil să plouă doar așa…de Vară, deci nu disperați încă.

Traficul auto în zonă nu părea foarte dificil. Ai restricții spre strada Termele Romane (nu se numea Marinarilor?), căci pe acolo circulă doar RATC-ul și mașinile ce au treabă la Neversea. Pe lângă fostul Cinema Studio, strada Negru Vodă (drumul spre IBIS) e coșmar cu traficul auto. Nu vă recomand zona respectivă! Din nou, nu erau pe stradă încă toți cei interesați de eveniment. Probabil spre orele Nopții se va aglomera rău de tot orașul. Până acum, situația părea sub control. Repet, pe la scările Modern n-ai cum să cobori spre plajă, însă pe acolo am urcat la întoarcere.

Hai să vedem alte câteva poze și un video de la fața locului!

 

p.s. Găsiți restul de poze de azi, pe pagina oficială de Facebook a acestui blog, AICI.

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.