Cu mașina prin bălțile Constanței și alte povești de azi

Hai să o luăm în ordine inversă! Să vedem ce fac acum și ce am făcut tocmai din începuturile zilei de astăzi, 29 Iulie 2018, anul Domnului nostru Iisus Hristos. Am zis bine?

Așa. Beau vin acum. Asta fac. Beau vin și ascult muzică. Hai să încep și cu asta! Ascult piesa asta și îmi place mult.

 

Nu mă decideam dacă să îi dau Add în playlist-ul meu de Slow, sau în cel de Mood. Cel de Mood este pentru atmosfera romantică gen, dacă v-a ocolit limba Engleză. Sfat: Nu băgați în playlist-ul Mood doar lente de astea căci nah, doar începutul e lent. În fine. Hai să continuăm!

Am făcut de la geam poza de mai sus. Frumoși nori. S-a oprit ploaia acum. Eram la geam după ce intrasem în casă în șosete și cu adidașii în mână. I-am spălat rapid, ca să nu se întărească noroiul de pe ei.

Înainte de asta, încercam să-mi parchez mașina cât mai bine în fața blocului. Cum în Constanța avem ba asfalt prost ba asfalt zero (ca în cazul zonei mele), au cam dat în gol roțile pe noroi. Nu contează. Am parcat destul de bine, chiar dacă nu cu câțiva centimetri mai în față cum doream. Noi băieții și centimetri preciși… Am ieșit din mașină și îmi bipăia ceva când deschideam ușa. Ciudat. Sunet nou. Mă gândeam apropo, să creez un Support Group pentru șoferi începători, să am și eu cui să-i povestesc nebuniile astea. Sau…am blog. Hai că-i bine! Bipăia ceva deci. Ce să este oare? Frâna de mână e trasă, n-am lăsat pornit nimic din ce porneam de fel. Iar deschid ușa iar bipăie. Zic “fuck it” și ies din mașină. Mă uit înapoi la ea ca să văd cum îi șade parcată și când colo, aveam farurile aprinse. Deci de aia bipăia, mi-am zis eu resemnat, știind că trebuie să calc iar prin noroi ca să intru în mașină. Am oprit farurile, am ieșit, am ajuns în fața blocului și am decis să mă descalț și să-mi car în mână adidașii. Așa sunt eu, un ordonat și n-am vrut să murdăresc scara degeaba.

Proaspăt ieșit de la muncă, am luat-o prin ploaie ce începuse cu vreo un sfert de oră înainte de această ieșire. Zici că ești șofer și ai mașină și e altă viață… Mda… Sunt sigur că este, dar sunt sigur de asemenea că ajungeam cu 50% mai uscat și mai curat acasă ca pieton. M-a udat ploaia, căci m-am dus la Mega Image să-mi iau un vin. Mai am 5 lei în portofel. Bună treabă! Ce naiba fac eu cu banii mei de salariu? În fine, i-am dat pe facturi o mică parte și pe câteva haine pe de altă parte și în rest…pe porcării probabil. M-am întors în parcarea de la muncă pentru a-mi ridica mașina ce mă aștepta cuminte acolo. Mă aștepta ca o turistă venită la Mare, tolănită într-o piscină! Fix unde am parcat, se revărsa apa și m-am inundat maxim pe adidași. Nici nu știu dacă se usucă până mâine. Mașina aburită. Dă-i și apasă pe toate butoanele. Dezaburire, AC pornit. A funcționat una din ele până la urmă. Sau ambele poate. Sau și cârpa folosită pe parbriz. Am plecat. Ploua tare și mă gândeam că e cam nașpa și că trebuie să conduc destul de ușor. Asta am făcut. Cam liber drumul… Mișto. Ajung eu pe Aurel Vlaicu apoi…aglomerație! Nu atât de mare aglomerație, dar aglomerație + inundație! Am trecut cu mașina pe stradă ca Titanicul prin oceanul Atlantic. Am mers cu grijă și răbdare și am ajuns eventual și acasă.

La muncă azi mă bucuram că am venit cu mașina și pe cine văd eu pe raionul meu? Pe instructorul meu auto! I-am zis bucuros că am venit cu mașina. Dacă aveam coadă, elicopter o făceam de mândrie. În rest, a fost o zi bunicică acolo și n-am prea mult ce să zic despre.

M-am trezit ceva cam obosit și mă gândeam dacă să mai dorm. Am băut o gură de Pepsi și asta m-a cam făcut vertical. M-am spălat puțin, am făcut și un pic de mișcare și mi-am călcat rufele de muncă. Am băut și cafeaua chiar. Să iau mașina azi? Fuck it! Hai! Nu mă grăbeam cu a mea cafea deci, căci știam că o să ajung mai repede la muncă fiind la volan. Cobor eu la mașină, șterg roua de pe ea și dau cu cârpa peste tot… Hmm… Am uitat că mi-am lăsat cardul de memorie al camerei video de bord în casă. Hai să-l iau… Am urcat iar sus și în fața apartamentului realizez ca am la mine doar cheile mașinii nu și pe cele ale apartamentului, lăsate într-un rucsac pe care l-am aruncat pe bancheta din mașină. Am coborât și am lăsat baltă cardul și am pornit la drum. Am condus lejer și fără probleme, ca de obicei momentan.

Ziua voastră, cum a fost până acum?

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.