Ce se mai aude despre ruina hotelului Constanța Sea în 2019

M-am întors din nou la acest subiect. În portul Tomis din orașul Constanța, există o ruină ce zace acolo de mult și bine. Mai exact, tocmai din anul 2002 și-a primit autorizația de construcție și uite că în anul 2019 încă nu vedem ceva finisat! Orașul timpului oprit… Ca să mă exprim elegant.

Eu mă joc, ca să zic așa, cu Primăria Constanța. De amorul ironiei supreme, am trimis în anul 2013 (vezi aici), în anul 2016 (vezi aici) și acum în anul 2019, exact aceeași sesizare, cu exact același conținut.

Ca simplu cetatean, sunt ingrijorat de maniera in care se evita luarea unei masuri impotriva ruinei hotelului Constanta Sea din Portul Tomis, ce avea termen de constructie de 36 de luni incepand cu anul…2002. Chiar nu exista nimeni din Primaria care a eliberat aceasta autorizatie sa ia o masura? Au trecut totusi 17 ani de zile de la aceasta ocupare abuziva a unui teren din orasul Constanta. Ce trebuie sa se intample pentru a se lua masuri? Astept un raspuns satisfacator pe aceasta tema! Multumesc.

Am trimis asta, din nou, în data de 11.03.2019. A ajuns în aceeași zi la Dinescu Fulvia Antoanela, director executiv adjunct la Direcția Administrație Publică Locală. În data de 12.03.2019 a ajuns la urb. Vânturache Mihai Radu, arhitect șef, Direcția Urbanism. Nu l-a interesat și a trimis-o mai departe în data de 13.03.2019 la Pascale Claudia, inspector – Compartimentul Secretariat Tehnic. A analizat-o bine de tot doamna, aproape o lună iar în data de 05.04.2019 a trimis-o spre direcția Secretariat Tehnic – Compartimentul Secretariat Tehnic. Eu azi am aflat căci azi m-am gândit să verific traseul sesizării, pe site-ul Primăriei (după verificări ulterioare în alte zile anterioare). Sesizarea mea a fost etichetată ca rezolvată! Hai să aflăm ce mi s-a răspuns:

În temeiul sesizării înaintată şi înregistrată în evidenţele instituţiei Primăria municipiului Constanţa sub numărul mai sus rubricat prin care sunt solicitate informaţii urbanistice de interes public, potrivit atribuțiilor pe care le deținem în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța, aprobat prin HCL nr.271/2017, formulăm prezenta învederându-vă că urmare a cercetării fondului arhivistic din cadrul Direcţiei Urbanism a Primariei Municipiului Constanța, pentru imobilul- construcție Hotel Constanța Sea, situat în Port Constanța figurează emise următoarele acte administrative:

  • Autorizația de construire nr. 531 din 12.04.2002,,CONSTRUIRE HOTEL CU RESTAURANT (CATEGORIE CINCI STELE) CU REGIM DE INALTIME S+P+9ETAJE”;

  • Proces verbal de receptie partial nr. 513 din 18.05.2005;

  • Autorizația de construire nr. 1442 din 31.08.2012 CONTINUARE DE LUCRARI PROIECT AUTORIZAT CU AC NR.531/12.04.2002 ,,CONSTRUIRE HOTEL CU RESTAURANT (CATEGORIE CINCI STELE) CU REGIM DE INALTIME S+P+9ETAJE” LUCRARI RAMASE DE EXECUTAT: FINISAJE EXTERIOARE SI INTERIOARE, INSTALATII SI AMENAJARI EXTERIOARE, SISTEMATIZARE PE VERTICALA;

  • Autorizația de construire nr. 1642 din 25.09.2013MODIFICARE PROIECT AUTORIZAT CU AC NR. 531/12.04.2002 şi AC NR. 1442/31.08.2012 ” CONSTRUIRE HOTEL CU RESTAURANT (CATEGORIE CINCI STELE) CU REGIM DE ÎNĂLŢIME S+P+9ETAJE ” PRIN: COMPLETARE ETAJE EXISTENTE, INIŢIAL RETRASE SUCCESIV – RESPECTIV ETAJ 8, ETAJ 9 şi ETAJ 10 (TEHNIC); REALIZARE CĂI DE EVACUARE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ; REFAŢADIZARE; REAMENAJAREA SPAŢIILOR EXTERIOARE DIN INCINTĂ ORGANIZARE DE ŞANTIER;

  • Autorizația de construire nr. 1871 din 21.12.2018CONTINUARE DE LUCRARI PROIECT AUTORIZAT CU AC NR.1652 DIN 25.09.2013 -MODIFICARE DE PROIECT AUTORIZAT CU AC NR.531/12.04.2002 SI AC NR.1442/31.08.2012 -CONSTRUIRE HOTEL CU RESTAURANT (CATEGORIE 5 STELE )CU REGIM DE INALTIME S+P+9E- PRIN COMPLETARE ETAJE EXISTENTE ,INITIAL RETRASE SUCCESIV -RESPECTIV ETAJ 8, ETAJ 9, ETAJ 10 (TEHNIC), REALIZARE CAI DE EVACUARE PENTRU SITUATII DE URGENTA, REFATADIZARE, REAMENAJAREASPATIILOR EXTERIOARE DIN INCINTA , ORGANIZARE DE SANTIER.

Sperând că am depus toate diligenţele în vederea clarificării aspectelor care se impun în scopul soluţionării cu celeritate a solicitărilor dumneavoastră, vă asigurăm totodată în continuare de receptivitatea şi sprijinul nostru, în măsura în care cererile dumneavoastră intră în competenţa de soluţionare a direcţiei noastre.

ARHITECT SEF , ȘEF SERVICIU SA,

urb. RADU MIHAI VANTURACHE ing. NICOLETA CONSTANTIN

INSPECTOR SA,

ing. ADELA STOIAN

COMPARTIMENT TEHNIC,

C.jr. CLAUDIA PASCALE

Gata! Lămuriți? Mda. Nici eu. M-au învederat maxim… Ideea e că de 17 ani și 13 zile, niște unii se chinuie să ridice un hotel, sub privirile răbdătoare peste măsură a unei Primării incompetente. Vă anunț prin anul 2022 ce alt răspuns mi se va comunica pe această temă…!

[Update] 07-11-2019

Cică hotel de 5 stele. Cică. Vezi știre, aici.

2 thoughts on “Ce se mai aude despre ruina hotelului Constanța Sea în 2019

  1. oldtown

    Structura parasita are etajele superioare retrase succesiv inspre Palace pt ca dp strada Remus Opreanu, trecerea de la regimul de inaltime al Palace la cel al cladirii noi sa fie oarecum lina, nu subita.

    In noua autorizatie din 2018:
    COMPLETARE ETAJE EXISTENTE ,INITIAL RETRASE SUCCESIV -RESPECTIV ETAJ 8, ETAJ 9, ETAJ 10 (TEHNIC),

    De ce?? Cata incompetenta/indiferenta/rea-vointa.

    Reply
  2. Pingback: Primăria Constanța a uitat să repare 10 trepte amărâte de peste 3 ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.