Catedrala în construcție de la Casa de Cultură

Catedrala Casa de Cultura Constructie Radu Cornescu (1)
Foto via Radu Cornescu

Cândva, în parcul din zona Casa de Cultură se începuse construcția unei noi biserici. Nu era prea mare dar localnicii erau frustrați de faptul că le mănâncă din spațiul verde. Protestul lor a fost în van, căci Biserica s-a construit. Locuitorii din zonă s-au resemnat.

În anul 2007 apoi, o mare porțiune din parc a fost îngrădită. Locuitorii din zonă au aflat că se dorește construirea Catedralei Sf. Treime și s-au mâniat din nou. Au căutat să adune semnături, să stopeze proiectul, însă asta nu s-a întâmplat, BOR câștigase. În prezent, lucrările sunt în toi.

Povestea terenului ocupat este de fapt una din anul 1990, când Consiliul Local de atunci, a transmis terenul în administrarea Arhiepiscopiei Tomisului. În anul 2000, în data de 1 Iunie, s-a aprobat planul urbanistic de detaliu printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța. Din acest teren, biserica veche ocupă 2000 mp de spațiu verde al parcului iar Catedrala ocupă încă alți 6000 mp.

Mulți oameni au rămas însă nemulțumiți. Unii, citau din Biblie:

„Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”

Alții vorbeau despre afaceri bisericești, spunând că fiecare lăcaș de cult ridicat duce spre rangul de mitropolit. Alții amintesc de comicul absurd al construcțiilor lăcașelor de cult: într-un cort la Macul Roșu prin rondoul de trandafiri de lângă trotuar sau într-o baracă în parcul de la Gară, sau ca moscheea musulmană din Tomis Nord, fix în grădina din fața blocului. Unii glumesc spunând că mâine poimâine se va construi și pe scuarul de pe Bdul Mamaia. Peste câțiva ani, probabil nu va mai fi glumă, având în vedere maleabilitatea extremă a planului urbanistic al Constanței.

Lumea s-a împotrivit, însă la fel ca și în alte cazuri, când proprietarii sunt puternici, lumea pierde. Dacă refăceau Sinagoga Evreiască era întradevăr un semn de diversitate religioasă și libertate a credinței, însă Biserica Ortodoxă pare să exagereze, nu doar prin construcții în număr mare dar și prin acapararea de zone verzi a orașului Constanța.

Haide să mai vedem câteva poze de la fața locului și hai să vedem și un video. Atât materialul foto cât și cel video aparține arhitectului Radu Cornescu.

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.