Brașov – Ziua 3. Cireașa de pe tort!

Ieri am avut o zi ca un carusel de stări. A început foarte bine când am văzut că ninge bine de tot și mi-a dat speranțe de puțină distracție în Poiana Brașov. După câteva ore, deși zăpada s-a depus pe ici pe colo, peste tot prin oraș era…mocirlă. Cu toate astea, pe la bazele Tâmpei, lucrurile arătau mai diferit, așa că m-am ambiționat să cred că îmi pot completa povestea concediului meu!

Căutam în acest liber al meu să punctez câteva lucruri prin Brașov: să învăț să merg pe snowboard, să mă duc la Paradisul Acvatic, să mănânc la restaurantul Sergiana, să alerg, să mă plimb și să pozez. Dacă ultimele două lucruri le-am punctat cu brio în primele două zile, pe restul cele mai importante încă nu le făcusem.

M-am trezit eu așa ambițios de dimineață să mă duc în Poiană. Văzând mocirla am decis să nu mai fac asta. Am zis apoi să mă duc la Sergiana să servesc micul dejun. Era cam ora 9. Mă duc eu jos la ei acolo și îmi spun că la ora 11 se deschide. Picat și planul ăsta. Am luat-o pur și simplu la pas prin oraș, neavând vreo țintă anume…

M-am plimbat prin Centrul Istoric, am pozat câteva lucruri și am tot luat-o așa spre nicăieri, fără vreo destinație în minte. Am ajuns la un Mall cu fel și fel de haine și am intrat prin el ca să-l descopăr. Nimic interesant. M-am oprit în apropiere într-un magazin mic de cartier, tot cu haine. Acolo m-a întâmpinat o bătrânică și am cumpărat de la ea o bluză pentru serviciu. Mi-a recomandat și niște șosete la preț bun și am zis să le cumpăr și pe acelea. Am luat-o spre poalele Tâmpei, pe partea de final a pistei de alergare. Arăta cu totul diferit plină de zăpadă! Am găsit o potecă și am zis s-o iau și pe acolo. Am urcat, am urcat, zig zag, iar urcat, apoi…coborât. Am ajuns prin nu-știu-ce zonă și motivat de cât de bine s-a depus zăpada prin astfel de locuri, am zis să mai insist cu Poiana! Am nimerit o stație de autobuz și primul autobuz ce venea era exact ce căutam eu! A ajutat mult că în stațiile de autobuz sunt semnalizate bine rutele și explicate. Am ajuns exact la fix în Livadă, ca să iau autobuzul 20 spre Poiană!

Aveam pantalonii de snowboard pe mine, însă bluza mea era cam prea elegantă pentru asta. Ciorapii erau și ei umezi deja. Ei bine, ziceți și voi! Ce situație! Fix bluză și ciorapi îmi cumpărasem!

Cam obositor mersul pe jos de la stația 20 spre Poiană, dar asta e… M-am dus prima dată spre pârtie să văd cum e situația. Arăta foarte bine. Cu mare tupeu, m-am dus la cel mai apropiat centru de închiriere de snowboard. I-am zis așa hotărât că vreau o placă și ghete pe măsura mea și aia a fost. M-a întrebat pe care picior mă dau și din tutorialele video văzute pe Youtube, știam că se referă la piciorul dominant. Cel mai ușor mod de a afla care ți-e ăla, e să prinzi viteză și să aluneci pe gheață. Instinctiv vei pune piciorul dominant în față. Am completat o fișă, mi-am lăsat buletinul acolo și m-am schimbat și de bluză și de ciorapi în interiorul centrului. Ghetele le-am lăsat acolo și rucsacul l-am lăsat la băieți. Plata la final. M-a costat doar 50 de lei cam două ore.

M-am încălțat rapid cu ghetele uriașe și nici nu m-am legat încă la șireturi, ca să-mi permit să fac asta pe pârtie, în stângacia mea. Cu siguranță nu m-am legat bine la ele. Nici acum nu știu cum trebuia s-o fac. Dar, le-am legat acolo cât de cât. Ca zonă de începători e oribil! Nu prea ai unde să exersezi. Fix la poalele muntelui, sunt deja cei cu școala de ski și trafic mare per total. M-am dus mai sus, spre zona de ski, unde era totuși mai liber și ascuns. O zonă numai bună să pici în nas, exact cum am și pățit o dată.

Mi-am luat placa și m-am dus mai sus. Am zis să încep cu exerciții de bază: mersul la deal cu un singur picior prins în placă și alunecatul pe placă într-un picior, ca pe skateboard. N-am insistat mult. Mi-a mult timp să-mi dau seama cum naiba se bagă bocancul pe suporții ăia. Am reușit într-un final să mă prind și n-am mai avut probleme de genul. A fost momentul ambelor picioare! Fugi la vale, am prins viteză, am întors ca în filmulețele pe Youtube și am ridicat vârfurile și m-am oprit. A fost super. Am mai încercat iar și poc pe jos eventual… Am desfăcut un bocanc și dă-i cu un singur picior până mai sus iar. Iar ambele picioare, iar tentative. Alunec alunec și zic să controlez stânga-dreapta, rotindu-mă cu tot corpul spre direcția văzută. Asta n-a mai mers ca în tutoriale. Iar pe jos, iar reușite, iar pe jos… Deja descălecam cu totul de pe placă pentru a merge mai sus iar și era mult mai rapid așa. Mi-a intrat zăpadă în maieu, mi-a ieșit și maieul din pantalon, nu contează! Era bine! Am mers destul de repede în mod binișor. Ba chiar am făcut și o schemă, un salt la 180 de grade de pe direcția piciorului drept pe direcția piciorului stâng și chiar mi-a ieșit! La o altă tentativă, m-am întors pur și simplu cu fața spre coborâre și mi-a frânat placa și am zburat în nas. Nu m-am lovit, a fost ok. În timpul ăsta, îi ceream ajutor prin Whatsapp prietenei mele vechi Lia, din Italia. Ea se pricepe la asta și ea m-a motivat să urc pe snowboard. Scoțându-mi telefonul de atâtea ori în zăpadă, s-a făcut fleoașcă și s-a stins. Dădea să se aprindă și se stingea și tot așa. L-am stricat pe moment. S-a uscat el mai târziu…

A fost foarte distractiv oricum! Merită să faci asta într-o gașcă de prieteni, într-un loc potrivit și poate cu un instructor de asemenea. Dar, singur, poți să te dai pe placă. Ceva ce îmi părea imposibil mie (de aia am și ales ski-urile în 2016 când am mai fost pe aici) ieri a fost posibil.

După ce am returnat placa, m-am întors la terasa de unde băusem vin fiert cu o zi în urmă. Mi-am promis că încerc și berea artizanală Csiki Sor, produsă în Miercurea Ciuc. Terasa este prima de lângă scările de lemn și face parte din Hockey Pub. Am intrat în vorbă cu persoana din spatele barului și vorbeam cu aceasta despre bere. Am servit o bere blondă Csiki Sor și era genială! Gust extraordinar, miros frumos…altă treabă. Am încercat și varianta cu Afine. Nici nu zici că-i bere. Parcă e cidru sau sirop. Culmea, avea un grad mai mare de alcool ca cea blondă, adică 6,2%. A fost preferata mea.

Doamne, cât am scris!

Am ajuns apoi la hotel, am mai stat ce-am stat și am plecat spre Paradisul Acvatic. Te costă cam 10 lei taxi-ul din Livada Poștei până acolo. N-am vrut să stau mult, doar aveam poftă să înot în piscină. Am stat 2 ore și am plătit 35 de lei. Am stat puțin și în piscina cu apă caldă de afară. Lumea sărea în zăpadă și apoi în piscină iar. Așa e tradiția, aparent. Am înotat mult, de mă dor și acum brațele. M-am relaxat apoi cu o bere-două de la Restaurantul de la etaj. Prețuri normale și bune.

Am plecat apoi spre hotel. Tot n-aveam stare. Voiam neapărat să mănânc ceva bun de la restaurantul Sergiana, un loc extraordinar cu o mâncare extraordinară!

Voiam ceva cu mămăligă. Am ales pe sprânceană o tocană ardelenească cu mămăligă și un pahar bun de Pinot Noir de la am și uitat ce cramă… Până la mâncarea comandată, mi-au adus în mod tradițional pâine, ceapă și jumări, din partea casei. Ah, jumările alea! Absolut tot am mâncat! Tocana aia a fost divină! Am zâmbit de la prima îmbucătură și zâmbeam ca nebunul și la a doua și la a treia. Am plecat de acolo extra mulțumit și cu o burtă plină.

Și cam asta a fost și ultima zi de concediu în Brașov, unde am bifat cam tot ce voiam să fac mai important aici. Per total a fost foarte bine și mulțumitor, cu peisaje frumoase ce mă făceau să zâmbesc de plăcere. În multe alt momente se simte aiurea că ești singur undeva sau că faci singur ceva, însă rău nu e! Cred că o să mă ajute experiența asta să-mi planific viitoare concedii. Mersi că mi-ați urmărit aventura și ne vedem în curând!

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.