Azi și mâine, KiK Constanța vă așteaptă cu reduceri!

inaugurarea magazin KiK Constanta

Aseară, am fugit – cam la propriu – de la muncă spre Tomis Mall, acolo unde la etajul 1 se deschide primul magazin KiK din Constanța, deținut de către celebrul brand german. Am fost invitați câțiva la un soi de avanpremieră la ceea ce oferă acest brand iar voi veți putea gusta din plin premiera în zilele de 9 și 10 Mai 2019, fiind așteptați cu reduceri, dar și cu prețuri foarte bune la brand-uri de renume. Pe verificatelea!

Desigur că primul lucru pe care l-am făcut odată ajuns la fața locului, a fost să mă las servit de către promoterițele simpatice cu un pahar de șampanie. Imediat am zărit o prietenă bloggeriță, și încă una…și încă una, și apoi și pe alt blogger și pe un blogger-jurnalist…și tot așa. M-am văzut și cu simpaticii de Andrei și Flavia Ganera, fotografii de la Teoria Zâmbetului. Tare simpatici mai sunt…

Acest magazin este compus din două zone, aflate una vizavi de cealaltă. Una este predominant de îmbrăcăminte, iar cealaltă de elemente de Decor. E un amestec genial de bizar. Găsești în KiK de la sutien și chilot la antifurt cu cifru și…bomboane! De la tricouri Adidas la nici 40 de lei, la haine de copii simpatice, colorate și cu design de tot soiul! Din punctul meu de vedere, găsești aici și chestii mai generice și chestii renumite la prețuri foarte bune. Pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele, cum s-ar zice. Chiar se aplică asta!

Am dat și de tricou Game of Thrones, așa cum speram…

Ăsta ca ăsta, dar mai e unul în spatele lui și mai mișto! Din păcate, erau mărimi 3XL sau ceva de genul. Păi cu ăsta mă pot înveli noaptea! N-am verificat să văd dacă au în stoc un S ceva… Știți reclamele alea tip Haine pentru Grași și Grăsuțe? Categoric e bun magazinul ăsta și pentru astfel de mărimi ce sunt întradevăr mai greu de găsit uneori. Dar, mă refer aici mai degrabă la cei înalți! Mari din constituție! Aici chiar o să găsiți multe lucruri și sunt lucruri ce arată bine. Am dat eu și de destule S-uri la multe modele, dar la foarte multe altele am văzut doar XL, 2XL, 3XL… Așadar, dacă sunteți mai “vikingi” din naștere, încercați și magazinul ăsta!

…și luați și niște mâncare pentru cățelușii voștri! Da, măi! Au de toate! Am auzit că la alte magazine KiK din țară au și mâncare pentru păsări. Lasă, că o să aducă și aici probabil…

Oricum… A fost o primire frumoasă și o atmosferă bucuroasă, cu multă lume prezentă. S-a cumpărat deja câteceva și am cumpărat și eu două chestii drăguțe de decor. Au produse fel și fel. Unele mai banale, altele de top. E un mix interesant. Apoi au și dulciuri fel și fel și tare m-au făcut curios să le încerc pe cât mai multe și au de asemenea produse de papetărie și produse pentru biciclete și alte câteva chestii… Cu toate astea, nu are un feel de magazin universal și nu e unul, cei de la KiK sunt doar…variați. Îmi place. Aflați și voi vizitându-i! Eu îmi doresc mult să re-învie Tomis Mall iar prin brand-urile ce tot apar acolo încep să prind speranță. Dacă și Primăria ar revitaliza promenda Ștefan cel Mare și dacă apare sau re-apare prin Tomis Mall și ceva stil “Family Arcade”, cred că se va îndrepta atenția constănțenilor spre acest loc din nou.

Azi, de la ora 10:00 deci….

.::Eveniment Lansare Magazin KiK Constanța Tomis Mall

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.