Atracții și greșeli incontrolabile

Mă amuză și pe mine cum atâtea din postările mele prind forma unui titlu ca de capitol de carte. O intrigă dorită, dar previzibilă pentru un cititor avid. Ceva ce tinde spre superficial, greu de citit din teama de a fi crezut. Ce? Să fie așa de simplu, oare?

Cam da. Posibil ca majoritatea dintre noi să avem atracții și iubiri incontrolabile! Acea caracteristică a firii noastre ce ne împinge către necunoscut, dar dorit. Sau poate că doar sunt eu de atâta timp un lipsit de emoții de orice grad și aberez… Cât subiectivism pe lumea asta…și câte presupuneri necunoscute!

Am întâlnit, din prismă personală ca trăire și din prismă de observator totodată, atâtea situații neconforme și imorale chiar. Le-am testat, savurat…m-am rușinat de ele și apoi le-am re-analizat și m-am gândit dacă de fapt e ceva greșit în asta? Să te îndrăgostești aiurea, să te exciți aiurea despre cineva sau dacă să ai fantezii aiurea… Îmi pare din ce în ce mai tipic uman să faci asta, indiferent de lanțuri mentale sau sociale, ce te țin într-o bancă anume.

Avem firea impulsivă de a vrea ceva cât mai bun. Nu cred că vrem ceva perfect și dacă ne gândim asta sau dacă o spunem cu voce tare, cred că o comunicăm greșit, dorindu-ne de fapt doar o potrivire anume cu propriul nostru fel de-a fi.

Cred că există imoralitate multă pe lumea asta și că de fapt imoralitatea își pierde definiția cuvântului prin definiția firii noastre. Când facem unele lucruri imorale cred că de fapt facem lucruri naturale firii noastre și că asta ne definește ca specie. Nu ca fel de-a fi și bună-creștere, ci ca instinct uman și fel de supraviețuire. Adică ceva total natural și pozitiv pentru existența noastră. Așadar, pentru ce atâta auto-chin psihologic pe astfel de teme? Atâta judecată fără a fi judecători cu un soi de diplomă pe ramura asta? Ne pedepsim singuri pentru nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.