Atașament

      2 Comments on Atașament

Sunt vorbe și vorbe despre asta. Atașamentul. Ce înseamnă oare? Iubirea aia necondiționată sau atracția aia necondiționată… Pentru a simți ceva necondiționat, trebuie să ai o experiență de ceva anume condiționat.

Trebuie să știi ce înseamnă să placi pe cineva și să nu fii plăcut în schimb și să fii de asemenea aproape invizibil ca circumstanță. Te deschizi cumva în detrimentul caracterului tău și accepți soarta asta.

Accepți și riscul de a fi într-un fel așa-zis amabil cu anumite persoane și de a fi peste măsură interesat de cineva. Dar, este uman să dăruiești o floare cuiva, indiferent dacă e vorba de ceva la propriu sau ceva la figurat. Sunt unii ce fac atât de multe gesturi, eroi necunoscuți, ce își merită o apreciere pentru efort sau simț. Dar, ne apreciem noi înșine pentru asta, știind despre ce e vorba. Și cică suntem superficiali, că facem lucruri repetitive, când doar prin repetiții de genul avem un soi de șansă la construirea unui atașament… Noi, bărbații în călduri… Voi, femeile sentimentale… Repetiții eterne! Un paradox al iubirii sau al atașamentului sau al plăcerii de a comunica cu cineva anume.

Aș prefera, desigur, să fie reciprocă acțiunea asta de joc ca de șoarece și pisică, însă realitatea este că suntem diferiți și că avem diferite gândiri chiar și în cele mai asemănătoare atracții. Ce bizar sună cum explic aceste lucruri, dar și ce banal sună când dacă am respira ușor și am analiza la rece o apropiere, am înțelege atât de multe lucruri! Dar…ce apropiere? Și cât de multă încredere să mai avem unul în celălalt într-un secol al vitezei? Poate e păcat… Poate e uman… Orice tragedie dintr-o relație nouă sau veterană, poate e ok, prin prismă că suntem oameni și greșim. Poate asta naște definiția de “oftică” și cu asta mergem înainte…

Eu unul îmi asum gesturile mele frumoase și interesul meu frumos pentru cineva anume. În modul meu solitar o fac și o vreau așa cum e prezentată! Poate sunt un masochist sentimental și prin asta îmi găsesc distracția de la ceva trist și monoton în Viață. Speculații și speculații… Însă, știu că nu mă înșel când fac ceva bun sau atent din propria mea pornire și propriul meu sentiment de ceva mai bun. Ceva mai bun pentru mine, pentru o ea și pentru amândoi.

Ce vorbă enervantă și chinuitoare aceea de “speranța moare ultima”… Dar e realitate și realitatea nu e doar dură ci și bizară sau haotică. Asta ne e specia, bănuiesc. Eu o să iubesc corect și eu o să iubesc greșit, orice ar fi! Eu o să ador sau o să fiu atras sexual de oricine ce-mi insuflă asta într-un mod anume, văzut în mod personal anume. Nu mă învăț minte! Nu eu… O să-mi folosesc dexteritatea atenției acordate așa cum simt eu s-o fac și voi învăța din greșeli oricând va fi momentul potrivit și nu mai devreme de asta! Iubim și suferim și este uman totul.

2 thoughts on “Atașament

  1. Camelia

    Mă simt într-adevăr revigorată după acest articol. Este adevărat însă, cum fiecare avem păreri diferite, suntem în principiu atrași de cineva pe baza propriilor criterii de selectare. Este normal, uman și frumos să dăruiești o floare, nu consider nimic repetitiv în acest caz căci „o simți, o faci”. Nu există un termen sau o caracterizare pentru cum să iubești corect, asta depinde de cuplu dar și de fiecare persoană în parte. În fiecare „noi” ca și un întreg, există o balanță prestabilită sau nu de către cei implicați.

    Reply
    1. Joie Negru Post author

      Macar un lucru pozitiv a iesit din toate sentimentele astea: cineva a fost revigorat.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.