Anul viitor iar va fi anul în care…

În fiecare sfârșit de an, mulți oameni își fac planuri pentru anul următor. Își spun an de an că acest viitor an următor va fi anul în care vor găsi iubirea, anul în care vor face mai mulți bani, anul în care vor avea o carieră de succes, anul în care…

Ce-i drept, eu anul trecut chiar am fost hotărât să schimb ceva major și am reușit. Apoi, alte părți bune au urmat ca rezultat al unei schimbări mari înspre bine. Cam așa se întâmplă. Dorințele însă nu funcționează chiar așa direct, nu fără pași mici.

M-am uitat acum câteva zile la o emisiune Tv și vorbea acolo o prezentatoare cu o doamnă psiholog. A spus niște lucruri foarte interesante despre obiceiul nostru de a ne face dorințe la sfârșit de an și despre obiceiul nostru de a fi dezamăgiți de noi înșine atunci când nu se îndeplinesc aceste dorințe.

A spus în primul rând că nu facem bine ce facem cu recenzia anului. Obișnuim la sfârșitul lui Decembrie să tragem linie și să vedem ce am realizat pe anul scurs, dar ar trebui să facem asta de 2 ori pe an, să ne dăm timp de a corecta câteceva, de a fi meticuloși în asta. Cel mai recomandat este să tragem o linie în luna August, apoi în luna Decembrie.

Apoi, a fost întrebată doamna psiholog dacă ar trebui să avem un singur scop mai mare țintit direct, sau dacă să ne dorim realizări mai mici ce duc spre scopuri mari sau spre un scop mare. A răspuns că ideal ar fi să facem pași mici, deoarece creierul nostru funcționează pe o nevoie de recompensă rapidă. Cred că și asta e adevărat. Adică dacă să zicem că ai nevoie de 5 cursuri pentru a obține o funcție mai bună, nu te vizualiza având funcția aia, gonind spre ea și atât. Poate în anul ăla faci doar 3 cursuri și rămâi dezamăgit. Fă curs după curs și bucură-te la fiecare reușită până la bucuria mare!

Apoi, dezamăgirea asta te distruge. Pentru că mulți oameni își pun dorințe prea mari la sfârșit de an, riscă deseori să nu le împlinească în anul viitor, spune psihologul. Asta îi face să fie dezamăgiți și nervoși și să facă un lucru foarte greșit: să dubleze miza. Adică ai vrut în 2019 să strângi deoparte vreo 10.000 de Euro și n-ai reușit? Lasă că strângi tu în 2020 mai mult, 20.000 de Euro!! La sfârșitul lui Decembrie 2020 vei fi de cel puțin două ori mai mult de dezamăgit de eforturile tale și le vei considera în van. Mai ales că uite, intervine necunoscutul, pandemia, problemele… Cel mai isteț ar fi întradevăr să o iei pas cu pas și cu răbdare. Multă răbdare! Dacă nu, poți spera în Noroc și aia e. Dar, eu cred că Norocul e bonus în Viață, nu Viața în sine.

Ce părere am eu? La mine a funcționat răbdarea mea. Răbdarea asta înseamnă pe parcurs o îmbunătățire constantă, o dorință de mai mult și de mai bine. Făcând asta, când îmi bate norocul la ușă, voi știi exact cum să-i deschid și cum să-l primesc în casă. Dacă nu depun eforturi pentru a mă îmbunătăți, poate să-mi zboare pe lângă ureche. Asta e la mine. La alții… La alții e cum e. Fiecare trebuie să-și găsească formula. Dar ca s-o găsești, trebuie să-ți miști un pic curul și să faci ceva. Orice. Doar să faci. Să ieși din zona de confort, cum s-ar zice. O vorbă ce m-a iritat mereu (fiind introvertit patologic la bază), dar ce este foarte adevărată. Eu cred că e bine să ai dorințe și să le aranjezi într-un soi de program de viitor, un plan de atac. Poate dă mașina peste tine, poate rămâi fără slujbă… Da. Poate. Dar dacă nu? Tu fă-ți treaba și îndrăznește să visezi! Îți mărești șansele practice în mod considerabil făcând asta.

Mi-ar plăcea să vă povestesc despre ce am făcut eu în anul 2020, doar poate îmi veți „citi” povestea în anul 2021. Adică poate se vede de la sine. Spre asta merg înainte!

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.