Am primit un compliment dificil

      No Comments on Am primit un compliment dificil

Ieri, la muncă, mi-a apărut în cale un cuplu de bătrâni. Deși aveau o vârstă trecută de 60-70 de ani, aveau o energie tinerească de neimaginat aproape.

Aceștia m-au întrebat unde pot găsi un obiect anume și i-am direcționat către un raion anume. După câteva minute, m-am revăzut cu dânșii pe coridor și i-am întrebat dacă au găsit ce căutau și mi-au zis pe același ton pozitiv că nu, că mai caută și pe alt raion și i-am ajutat să găsească o colegă pentru a-i lămuri dacă are sau nu produsul căutat. S-au oprit în mijlocul drumului și doamna mi-a zis că îmi mulțumește foarte mult și mi-a căutat numele de pe tricou și mi-a zis “Tu, *nume prenume*, să știi că ești un băiat cu bun simț și să le zici și părinților tăi că te-au crescut bine. Se vede că ești educat! Ne-ai răspuns așa frumos și ne-am simțit ca și cum nici n-am fi în România”.

M-a lăsat mască un astfel de compliment frumos. L-am apreciat și m-am simțit apreciat. De asemenea, însă, m-am simțit trist că România e sinonimă din ce în ce mai tare cu delăsarea, nervii și tristețea.

Ei au făcut un lucru important de și-au primit reacția mea: Au venit la mine în mod decent și cu zâmbetul pe buze. Mi-a schimbat și mie starea. Nu că nu sunt în general amabil cu toți clienții, însă uite că unii își condiționează altfel replica, dacă și au o oglindă umană care să reacționeze așa cum trebuie la o asemenea atitudine frumoasă. În rest, rămâne problema că în România devenim tot mai deprimați pe zi ce trece. După zâmbetul lor și chiar tenul lor tânăr, se vede că nu mai locuiesc în țară de mult timp. E păcat că trebuie să-ți faci o casă în altă parte departe de casa inițială, de țara și pământul tău. Dar aparent, în alte locuri chiar zâmbești. Ce compliment dificil și adânc…

p.s. E mai greu fără mediul propice, dar putem fi pozitivi într-o măsură anume, prin însăși felul nostru de-a fi. Eu, de exemplu, am pus ieri de Halloween două decorații pe raion și bomboane, cu care am servit clienți și colegi. A fost colțul meu de Rai, ca să zic așa. Mi-a atenuat orice situație dificilă pe care am putut s-o resimt.

În fine, spre seară, mi-a venit un cuplu de vreo 40 de ani. Ea perfecționistă, el negustor. Ea nu cumpăra nimic dacă avea cea mai mică imperfecțiune, el îmi spunea că dacă e ultimul produs primește obligatoriu reducere 20-30%. “Cine zice asta?”, am întrebat eu într-un mod arogant și deloc diplomat, însă eram deja obosit de astfel de constatări iluzorii. Că e Lege Europeană că pielea mea… Bine. Oameni și oameni. Dar pentru oameni precum acel cuplu de bătrâni nu-mi pierd speranța sau zâmbetul.

Fb Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.