Am comandat mâncare chinezească de la Chopstix Constanța

chopstix food panda constanta 2015

Ieri am aflat că am câștigat un voucher de 50 de lei de la Food Panda și am decis să-l folosesc prin website-ul lor pentru a comanda ceva pentru mine și Mosa. Am ales mâncarea chinezească de la Chopstix

A trebuit să mă prind că trebuie să bifez doar locațiile ce fac comenzi cu posibilitate de plată prin voucher. Nu sunt multe momentan. O problemă o văd la adresa mea. Deși nu locuiesc în zonă limitrofă, prelungirea bulevardului meu duce către zonă limitrofă, astfel se confundă totul și îmi cere o taxă de livrare mai mare (la unii chiar cu 70 de lei mai mult). Ar trebui regândit sistemul căci n-am de gând să plătesc mai mult pentru o zonă ce este doar de Vest, unde ajungi ușor din orice locație din oraș. După comandă am fost sunat de către cei de la Chopstix, s-au asigurat de comandă și adresă și totul a fost pus în mișcare.

Ne-am comandat niște Orez Jasmine Chopstix cu porumb, mazăre, pipt de pui afumat și altele. Ne-am ales și niște Urechi de Lemn cu Usturoi și sos de Soia inclus în preț plus Colțunași din carne de porc, cu ghimbir, țelină și făină de grâu și Pui Shangai. Am putut cumula voucherul cu costul în plus în bani cash și am plătit doar 8 lei în plus pentru tot.

Orezul a fost ca de obicei destul de sățios iar Urechile de lemn – deși cam ciudățele în aspect și gust – au fost foarte bune, mai ales că aveau și castraveți pe lângă. Ieșeau aburi din mâncare deci și acest aspect a fost bun. Colțunașii au fost destul de bunicei dar cel mai mult mi-a plăcut Puiul Shangai! Sosul a fost mult prea sărat dar era destul de interesant în combinație cu Puiul și Colțunașii.

Livrarea s-a făcut la timp iar ambalatul produselor era tipic chinezesc, foarte frumos. M-a dezamăgit că deși se numește Chopstix (bețigașe chinezești) nu am primit chopstix. Băiatul de la livrare nu era sigur cum stă treaba cu plata prin voucher și și-a sunat patronul (care vorbea Engleză) pentru a fi sigur că totul e ok. S-a dovedit că sunt primul lor client care comandă prin voucher, deci am spart gheața! Mi-a dat livrarea, a fost amabil…totul a ieșit cum trebuie! Mai m-a dezamăgit însă faptul că în meniu nu au Deserturi, cel puțin nu prin website-ul Food Panda căci pe website-ul Chopstix au vreo 3 prăjituri. Păcat, că aveam poftă tare și de ceva dulce.

Per total, a fost o experiență interesantă cu comanda pe internet. Chiar ne-a potolit foamea, mai bine decât ne-ar fi potolit-o o pizza, căci nu ne-a lăsat cu burta umflată și cu oboseala aia fizică de după o masă până la refuz. Recomand să încercați și voi produsele lor. Repet, orezul cu pui este sățios oricum dar mai puteți lua pe lângă asta și alte “experimente”, mai ales puiul ăla Shangai ce ar merge mai bine probabil cu un sos picant. Poftă mare!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.