Alergarea de azi și câteva sfaturi de dietă

În fiecare Duminică, lumea se adună într-un grup sau grupișor pentru a alerga pe o distanță de 5 Km sau mai mult…sau mai puțin. În sezonul cald, se aleargă prin Parcul Tăbăcărie (vorbim de Constanța, da?) iar în afara sezonului, în stațiunea Mamaia.

Astăzi a avut loc antrenamentul cu numărul 237. Părintele evenimentului este A.S. Sanasport, prin Daniel Antonaru, același ce azi ne-a dat câteva sfaturi foarte tari despre alergare și dietă. Asta pe lângă “școala alergării” și alte exerciții fizice de încălzire. Nu știți ce pierdeți!

Ia uite ce poză frumoasă am surprins cu telefonul mobil! Ce DSLR… Uite că merge și așa. Vremea era perfectă. Înnorat, puțin vânt (puțin mai mult) și apoi soare. Perfectă am zis! Ne-am adunat doar 16 persoane astăzi, dar ne-am simțit într-un mare fel. Dă-i cu încălzirea, dă-i cu fel și fel de scheme pe acolo, iar apoi alergarea! După asta, dă-i cu descălzirea… Și acolo e solicitant, să știți!

Apoi am discutat la un măr, biscuite și pahar de apă despre slăbit și pași pentru asta. Antonaru a pus accent pe renunțat la carbohidrați. De evitat pâinea, cartofii, cerealele, făinoasele, fructele chiar! Cu ce rămâi? Cu avocado, cocos, cu legume, verdețuri… Cât despre viteza în alergare și anduranța per total, am aflat că antrenamentul la altitudini mai mari îți solicită corpul mai mult iar apoi când participi la un eveniment la altitudine spre zero precum Constanța (parcă 25 m altitudine avem noi), vei fi mai bun.  Din acest motiv îi vedem pe kenieni pe podium mereu. Sau, acesta e unul din motive. Așadar, noi constănțenii suntem dezavantajați, dar…avem un as în mânecă: Nisipul. Acolo ne antrenăm extra noi! Pentru mai multe explicații și sfaturi, poate vă faceți și voi apariția la astfel de antrenamente săptămânale. Vor avea loc de azi încolo (până la sfârșitul Verii) în spate la City Park Mall, începând cu ora 9:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.