A cam gafat-o Chițac…de-a lungul timpului

foto via cugetliber.ro

Faza asta cu Vergil a fost ca o adevărată Karma! Avem un om care acum câțiva ani candida pentru postul de Primar al Constanței, fără ca cineva să știe ceva despre dânsul. După ce a pierdut ce a făcut? Exact ce a făcut și înainte de candidatură: nimic.

Acum că vin Alegerile, apare iar și ca un soi de robot, aplică la postul de Primar. Fără ca să facă nimic anume, fără ca să zică nimic anterior despre o bordură lipsă, un bloc construit ilegal…nimic. De fapt, nici nu știu ce înseamnă funcția de Senator. Nu o văd tradusă prin acțiuni cumva. Vorbesc din prisma omului simplu. Nu se vede!

Ei bine, colac peste Chițac, vine apoi Coronavirus peste noi și culmea îl lovește chiar pe el. Ce face? Apare băi frate cu trollerul la Spitalul de Infecțioase din Constanța…! Adică se știa că sunt jurnaliști acolo și că îl așteaptă, dar el nimic! Nici mască nici nimic. N-are și el un PR? Cred că nu, că dacă eram eu lângă dânsul îl învățam un pic cum să se prezinte la fața locului.

Ba chiar nu era vreo problemă că primul infectat e un PNL-ist, era în avantajul său și al partidului dacă o juca bine. Avea ocazia măcar să-și pună mască pe față și să arate că se supune regulilor generale și să-i inspire pe alții să-l imite… Ba chiar, în locul său, mă aruncam eu într-o izoletă, că recomandau sau nu cadrele medicale. Să spunem că nu era cazul, dar o mască simplă tot purtam!

Nu știe nimeni încă dacă de fapt a fost decizia sa de a nu fi transportat într-o izoletă, căci a spune că nu el a decis asta îi pune într-un risc cu nume și prenume și dosar penal pe cei de pe Ambulanță – care cred că sunt sătui deja de atâtea critici nejustificate asupra lor. Așa că adevărul va ieși la iveală. Dar, dacă se confirmă că de dragul gradului superior nu s-a dorit transportul corect în carantină, nu e bine deloc!

Mă mir că încă mai aud pe internet replici de genul „bă, m-ați exasperat cu bălăria asta de virus”, ca și cum s-ar vorbi de vuvuzele și de cum își cumpără lumea cât mai multe. p.s. Apropo, nu vă e dor de vuvuzele? Nici mie!

Observ cum mulți care sufereau de mult de virusul „Gică Contra” au impresia că situația asta este un Trend. Nici n-o recunosc ca pe ceva serios. Ei bine, da, magazinele se golesc și se vor mai goli pe viitor, da, afacerile se închid și se vor închide, da…e posibil să avem mult mai multe măsuri draconice pe viitor și da, încă e începutul totuși! Din nou! Nu vorbim de un trend de care se plictisește societatea eventual… Vorbim de un virus! El trebuie să se plictisească de noi! Așadar, pregătiți-vă și faceți ce zice Popa nu ce face Popa, căci evident n-avem exemple bune de urmat…!

Despre autor /

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.