SkyRun 2016 este Sold Out!

skyrun ianuarie 2016
Foto via Clubul Sportiv Smart Atletic

Vă anunțam acum o lună de evenimentul SkyRun, ajuns la a treia ediție. Este un eveniment de alergat pe scări, într-o clădire. Ok…nu e vorba despre orice clădire ci despre una de 34 de etaje și 119 metri înălțime: Sky Tower – cea mai înaltă clădire din România!

Pe pagina de Facebook a CS Smart Atletic, aflăm de acum o oră că locurile sunt Sold Out! Adică atât de mulți oameni s-au arătat interesați de a alerga pe plan vertical totalul de 680 de trepte (700 de persoane cred) încât…nu mai e loc! Asta deși clădirea este una generoasă ca spațiu (este destinată spațiilor de birouri, are 1150 metri suprafață per etaj, 10 lifturi, șamd…). Fie că sunt amatori sau profesioniști, sportivii participanți sunt încântați de o asemenea provocare nu tocmai simplă. Foarte mulți dintre ei au participat de asemenea la sesiuni de antrenament pentru acest eveniment. Una are loc mâine chiar. Aflăm inclusiv câteva sfaturi de la un antrenament precedent. Vezi aici.

De asemenea, acești participanți se simt motivați de fapta bună de a dona un procent din taxa de participare către o cauză umanitară. În acest an, sunt prezente patru asociații beneficiare, respectiv HOSPICE Casa Speranței, Mia’s Children, Asociația Mai Mult Verde și World Vision România.

Hai să repet în ce zile are loc evenimentul. Totul începe în ziua de Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016. În această zi se va da startul pentru cursa individuală contratimp. La sfârșit, veți avea ocazia de a admira Capitala țării din cel mai înalt punct al acesteia. În data de 24 Ianuarie, evenimentul va continua cu ceva în premieră, respectiv ștafeta 24 Challenge. De fapt, acest eveniment începe tot pe 23 Ianuarie, imediat după cursa contratimp. În această ștafetă de 24 de ore se vor înscrie 4 echipe a câte 6 alergători ce vor alerga timp de 24 de ore pe scările din Sky Tower. Asta da provocare! Nu-i de mirare că e Sold Out evenimentul… Fiecare echipă va reprezenta un ONG din cele 4 participante. Echipa care va contoriza la final cele mai multe urcări, va câștiga.

Rămâi la curent cu acest eveniment special prin pagina Sky Run sau prin Facebook, aici.

afis-SkyRun_update-566x800

p.s. Nu uitați că și bloggărița Diana Slav vrea să participe. Poate ar fi trebuit să mă înscriu și eu, că doar alergam zilele astea pe niște trepte interminabile din orașul Brașov… Multe trepte prin acest oraș… Foarte multe.

joe scarite brasov

Despre autor /

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.