Păreri de la seminarul PR a lui Radu Turcescu

Saptamana de PR Constanta Radu Turcescu 2016 Iaki (1)

Astăzi am avut curiozitatea de a mă duce la seminarul de Public Relations a lui Radu Turcescu, un tânăr speaker despre care am vorbit de curând aici. Evenimentul a început la ora 11:00, la Hotel Iaki din stațiunea Mamaia.

Pe scurt, evenimentul a fost unul 40% interesant pentru mine. Prin definiție, este mai mult workshop ca seminar. A durat două ore și 17 minute și n-a avut pauză. În acest caz, servirea cu apă/cafea sau mici gustări nu a existat. Nu zic că la orice astfel de eveniment e necesar acest protocol, dar…ajută (mai ales în funcție de timpul alocat). Prima jumătate a seminarului a fost cea mai interesantă iar a doua jumătate s-a concentrat mai mult pe imaginea proprie a speaker-ului și pe oferta sa de vânzare a unui serviciu, respectiv viitoare seminarii pe acest subiect, cu beneficii extra promise. Acest lucru nu e tocmai rău, căci e doar reclamă. Ideea e să fie o descriere cât mai compactă.

Radu Turcescu mi-a părut a fi un speaker carismatic și cu potențial. Arată mult mai bine și mult mai prezentabil decât vedem pe Facebook-ul său, în imaginile acelea cu selfie de la eveniment. Și astăzi a cerut publicului să ridice mâinile sus, în timp ce făcea un selfie. Unii nu s-au conformat, inclusiv eu. I-aș propune să renunțe la asta și să-și ia lângă el un Fotograf bun, care să surprindă mulțimea dacă e cazul. Astăzi a fost cazul. A reușit să adune într-o sală dublă un număr impresionant de peste 200 de persoane.

Spuneam de carismă. O are, dar nu trebuie să exagereze. De exemplu, neavând o voce groasă, riscă să sune ușor ridicol atunci când își ascuțește tonul vocii în varii rememorări din speach-ul său. De asemenea, se cam grăbea cu slide-urile redate de proiector și uneori lumea (mai ales cei din spate) nu doar că nu auzeau concluzia dar și pierdeau ocazia să noteze ce au văzut în imaginea prezentată. Dacă tot sunt la părțiile negative, sar direct la unul din sfaturile pentru un PR bun, dat de către acesta. A spus să avem încredere în noi și să fim noi propriul nostru PR și să nu apelăm la Agenții sau la investiții prea mari. Aici nu sunt de acord, căci ai nevoie de oameni profesioniști pe domenii diferite, iar investiția mai mare (în echipament tehnic, de exemplu) se traduce prin Calitate. În rest, da… Îmi pare normal să înveți mai mult și să aplici la început ce ai învățat. După asta, vei avea nevoie de ajutor ocazional sau chiar constant.

Spuneam că prima parte a fost mai interesantă. A intrat direct în subiect și se simțea degajat. Îmi plăcea că nu se simțea bâzâit de oamenii care se mai ridicau să iasă din sală pentru a răspunde la telefon și nici nu a certat pe nimeni. Știu că e normal, dar mulți încă nu se prind de asta. Ne-a spus câteva cuvinte despre Edward Bernays, iar apoi ne-a trecut în revistă 3 reguli regăsite în PR, mai exact faptul că oamenii au înclinație mai mare să lucreze cu un brand familiar sau cu o persoană cu care au mai luat contact în trecut, că oamenii tind să spună Da unei decizii de afaceri sau de marketing unei persoane cunoscute sau plăcute și că oamenilor le plac scurtăturile (în sensul că tu ești specialistul, dar și traducătorul lor). Dacă ai toate aceste căsuțe bifate, dezvolți o imagine de expert. A făcut și un mic joc cu noi, ridicându-ne în picioare și punându-ne față în față cu câte o persoană din vecinătatea noastră. A durat cam mult timp experimentul ăsta, dar a fost ceva drăguț să zicem.

Mai mi-a plăcut și ideea de a te face remarcat. Radu a numit asta: „Scoate-ți fața în față”. Total de acord cu acest lucru. Făcând asta, dai o umanitate brand-ului tău, o asociere personală. Ajută. A întrebat o fată din public cum separă fața aia publică de fața privată. Eu i-aș fi spus că dacă ai o față cu adevărat publică, atunci mai bine insiști pe ea și o dezvolți. S-a mai discutat despre creșterea numărului de clienți. Este nevoie de Informare, Imagine, Motivare și Promovare. Se înțelege într-o măsură anume ce vor să spună aceste cuvinte. Aici a reamintit din nou de regula numărul 1, respectiv: Tu ești propriul tău PR.

După lecțiile semi-relevante sau relevante de-a dreptul pentru unii, am trecut în partea de descoperire a speaker-ului din fața noastră, proiectele în care a fost implicat și oamenii cu care s-a înconjurat. Apoi am vorbit despre seminariile sale, ce costă cam 499 de lei, avans 50 de lei la înscriere…avans plătit de 11 persoane din sală. Pe 16 Februarie 2016, acesta va organiza tot la Iaki un seminar numit „Jocurile PR-ului”, unde bănuiesc că vor fi invitați doar cei ce au plătit înscrierea. Aici se vor juca cu mingii, vor dansa și vor face multe alte lucruri ca ajutor adus în explicarea unor teorii din domeniu.

Este însă acest om relevant? Eu cred că da. Cred că este de un grad anume, nu pentru orice gust, dar categoric este relevant doar prin ceea ce face practic. Ne-a povestit că i s-a scris cândva pe Facebook că e varză și că nu știe el nimic. A spus că nu înțelege de ce ar ataca cineva o persoană pasionată de ceva, la începutul acesteia de drum. Cam așa e. Suntem răutăcioși gratis în exces de multe ori. Pentru unii, multe din aceste informații sunt foarte bune și sunt de fapt doar scânteia ce dă șansa aprinderii unei flăcări interioare personale. Știu că sună cam poetic, dar uneori ai nevoie de anumiți oameni doar ca să-ți reamintească ceva de bază sau să te inspire cu câteva cuvinte, pentru a le completa tu cu informațiile tale deja adunate. Îi urez succes acestui tânăr și îi doresc o informare cât mai bună și cât mai curentă pe acest domeniu!

Despre autor /

2 comentarii

  • :) Probabil şi-a îmbunătăţit discursul!
    Anul trecut chiar a fost varză, aşa cum a fost catalogat, deşi a avut cafea şi fursecuri.

  • Teo

    Ce usor judecam si criticam ! Sa iasa in fata cel care critica si sa fie mai bun, asta ar fi o solutie. Eu am participat azi la hotel Iaki, m- a impresionat intrun mod placut si, cafeaua cu fursecurile nu erau prezente, ceea ce mi se pare absolut normal, avand in vedere ca omul ala a tinut seminarul gratuit, in conditiile in care, sala aia a costat niste bani , timpul lui si sfaturile costa bani. ? sa fim seriosi, oameni buni !!!! Felicitari Radu si la mai mare ! Tot respectul pt un tanar cu viziune si mult curaj !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.