Drumeție prin oraș – 31 Octombrie 2015

Drumetie prin Oras - 31 Oct 2015 (1)

Ieri m-am plimbat puțin prin oraș și m-am mai jucat cu Niko (gagica mea DSLR adică). Am mai testat câteva lucruri și am surprins câteva cadre interesante.

Am trecut pe la voluntarii HelloWeRun, am pozat și două restaurante pregătite de Halloween, am mai surprins câteva poze de stradă, dar și niște țigani ce erau foarte dornici să le fac poze. Desigur că mi-au cerut și câțiva lei așa ca fapt divers și le-am dat, căci dacă nu, mi-era că-mi stric karma de fotograf. Am ajuns și pe faleză, unde valurile mării erau tare zbuciumate. Am făcut și acolo câteva poze.

Nu sunt cele mai grozave poze, încă îmi învăț DSLR-ul. Ba chiar, azi am participat la cursul foto gratuit a lui Dan Mihai Lupescu. Va avea loc în fiecare Duminică. A fost foarte interesant și deja mi-a lămurit anumite lucruri pe care nu le înțelegeam despre aparat. Vă voi mai spune câteceva despre asta în curând. Hai să revenim la fotografiile făcute ieri:

Fb Comments

3 thoughts on “Drumeție prin oraș – 31 Octombrie 2015

  1. Sarius

    Ia bagă mătăluţă ceva detalii pe tema cu fotografia şi duminica, rapid. Că intru în concediu şi poate ajung şi eu, dacă tot mi s-a pus pata să mă reapuc de fotografie.

    Şi musai să mergem prin oraş, dacă tot eşti dotat cu tehnică.

    Reply
    1. Joie Negru

      In fiecare Duminica, de la ora 14:00, la Colegiul Mircea cel Batran. Te uiti pe pagina fotografului si o sa vezi detalii. Inca se pot inscrie oameni.

      Trebuie sa facem o drumetie, da.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.