Cum s-a derulat proiectul social din Corbu, Mihai Viteazu și Sinoe !

După cum discutam și aici, cei de la World Vision s-au gândit să adune câteva haine, jucării și alte obiecte pentru a le dona unor copii nevoiași. A apărut o oportunitate de a colabora cu un proiect în derulare la care erau implicate mai multe entități, printre care clubul Heaven’s Hell, Fundația Parteneriatul pentru Integrare Europeană Socială PARENTIS și Voluntarii Gărzii de Mediu.

Donațiile au venit din partea elevilor școlii 24 “Ion Jalea” și a școlii nr. 7 “Remus Opreanu”, plus din partea parohiei locale “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” si a magazinului Auchan. 

În ziua de 1 Noiembrie 2013, voluntarii s-au pus pe treabă începând cu ora 8:30 pentru a transporta cu o camionetă mare produsele strânse. Aceste mărfuri se aflau în clubul Heaven’s Hell iar printre voluntari s-au numărat și patronii acestui local. A fost un efort eroic din partea voluntarilor Gărzii de Mediu și a părinților elevilor școlilor participante la proiect pentru a sorta fiecare donație, pe grupe de vârstă, de sex, ba chiar și de sezon. Acest efort a durat câteva zile. Câteva persoane încărcau de zor mașina de 3,5 tone cu peste 100 de saci cu haine, încălțăminte, rechizite și jucării. Mai exact o persoană de la Fundația PARENTIS, o persoană din conducerea Heaven’s Hell, voluntarii Gărzii de Mediu și voluntarii World Vision. Într-o altă mașină s-au adunat alte 55 de pungi ce conțineau alimente (ulei, zahăr, făină, mălai, pateuri, conserve, biscuiți, napolitane și altele). S-a pornit apoi către copii în jur de ora 10:00.

p.s. Înainte de toată această acțiune, am fost ținut la curent de evenimente de către Isabela Ștefan-Iorga, Specialist Marketing și Comunicare la World Vision.

Prima oprire a avut loc în localitatea Corbu, la Grădinița nr. 1, unde s-au dăruit jucării căci în această zonă cam asta lipsea, restul locului fiind modern, cu condiții. A doua oprire a avut loc la școala din Mihai Viteazu, unde învață atât copii din această localitate cât și copii din localitatea Sinoe.

La fața locului au întâlnit 60 de copii, provenind din medii sărace, adunându-se pe hol în timp ce sacoșiile și ghiozdanele erau descărcate. Aici s-au donat în total 29 de ghiozdane, pline cu caiete și rechizite. Fiecare copil a primit un sac sau sacoșă cu haine adecvate vârstei. Deși cadourile erau cam grele, micii elevi au dovedit că sunt mai puternici decât par. “Își așezau ghiozdanul nou pe piept și târâiau după ei cele două pungi grele și mari, cu o îndârjire pe care rar o vezi la un copil. Sunt sigură că o domniță de oraș s-ar fi plâns de 1000 de ori dacă ar fi trebuit să care pachetele pe care un copil de clasa I le-a dus până acasă, dar acești copii zâmbeau fericiți și mai mișcau trei metri bagajul, îl lăsau jos preț de câteva secunde și plecau mai departe. M-au impresionat copiii aceștia!” spune Isabela Iorga. Întradevăr, am văzut cu ochii mei în Sinoe acum câteva luni cum suflete de un metru și un pic înălțime (atât băieți cât și fete), lucrează cot la cot cu părinții lor în curtea casei lor deloc stabilă sau normală dar mereu îngrijită atât cât se poate.

După vizita la școală, a urmat și vizita la grădinița din localitate, unde voluntarii se temeau să nu fi plecat absolut toată lumea acasă. De fapt, de mai bine de două ore, atât părinți cât și copii, așteptau cu mare nerăbdare surpriza. S-au dat din nou jucării, jocuri și păpuși iar fiecare mamă a plecat acasă cu 1-2 saci de haine pentru cei mici.

Ultima oprire a avut loc la Parohia din Sinoe. În șir indian s-a pornit la depozitarea hainelor și a încălțărilor donate și nu mai rămânea decât să le împartă Preotul, după slujbă. Totul s-a terminat în jurul orei 15:30 iar echipa a fost pur și simplu epuizată de acțiune, însă satisfacția de a fi ajutat atât de mult atât de mulți copii, le-a menținut zâmbetul pe buze și energia în corp.
Este o acțiune lăudabilă ce nu o face multă lume, mai ales Autoritățiile Locale. Zone precum Sinoe, sunt ferite de Canalizare sau alte condiții moderne și ar trebui luate în seamă cu un mai mare interes. Familiile și copiii din aceste locuri sunt de asemenea lipsiți de condiții sau îmbrăcăminte decentă și hrană decentă dar în ciuda greutăților, rămân activi și puternici. Binefăcătorii și voluntarii au făcut un fapt mare și nu putem spera decât să vedem mult mai multe astfel de acțiuni din partea tuturor.

Pozele aparțin acestora dar le puteți vedea și pe pagina mea de Facebook de AICI.

Despre autor /

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.